x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Plimbatul, soluţie anticriză

Plimbatul, soluţie anticriză

de Toma Roman Jr    |    28 Noi 2008   •   00:00
Plimbatul, soluţie anticriză

PEŞTELE’N BALTĂ EPISODUL 12 •  De aproape două luni mă tot învârt prin localităţile din Colegiul 4 Ilfov, unde candidez. Am descoperit un potenţial turistic destul de mare care nu e exploatat.

De-a lungul vremii am umblat destul de mult prin lume. În Franţa, Marea Britanie sau chiar în Mexic am văzut cum ştiu ăia să îşi vândă marfa. Orice loc unde s-a întâmplat ceva e bine pus în valoare. Am fost, contra cost, într-o casă ridicată pe locul unde se presupune că s-ar fi născut Shakespeare. Lângă Lyon, am locuit, pe un preţ destul de piperat, dar achitat din fericire de o instituţie, în palatul unui conte. Pe Valea Loarei, am mâncat într-un restaurant făcut într-o locuinţă rurală din Evul Mediu, restaurată. În Mexic am vizitat o casă indiană tradiţională, în faţa căreia era coadă pentru bilete. Fiecare dintre obiectivele pe care le-am pomenit mai sus era gândit ca o afacere destul de complexă, cu magazin de suveniruri, ghizi, mijloace de transport proprii.

LA NOI
Mergând prin Ilfov, am dat peste multe zone care ar putea fi exploatate, dar pe care nu le bagă nimeni în seamă. După intrarea României în UE au început să apară şi prin Bucureşti grupuri de occidentali, ba chiar şi japonezi sau americani. Ar putea fi duşi să vadă şi împrejurimile Bucureştiului. La fel, mulţi bucureşteni habar nu au ce e lângă oraşul lor. Palatele de la Mogoşoaia, Căciulaţi sau Buftea sunt relativ puţin cunoscute. Reşedinţa de vară a familiei Ghica din Căciulaţi, aflată în proprietatea Academiei Române se degradează şi este doar din când în când închiriată ca decor de film. Povestea familiei princiare Ghica şi misterioasa groapă comună din curtea palatului ar putea atrage mulţi străini veniţi în vacanţă. Mânăstirea Snagov este presupusul loc de veci al lui Vlad Ţepeş. Aici a fost stareţ Antim Ivireanul, un cărturar cunoscut în tot spaţiul ortodox. Pe lacul Snagov, în dreptul mânăstirii s-au petrecut de-a lungul timpului mai multe tragedii soldate cu morţi şi circulă legenda că locul ar fi bântuit de fantome. Nu am auzit ca locaşul de cult să fie inclus în vreun circuit turistic major. Tot la Snagov, după cum am scris într-un episod anterior al serialului meu electoral, se află case în care au fost deţinuţi Imre Nagy şi Gyorgy Lukacs, cunoscuţi în toată lumea. Un muzeu care să refacă exact condiţiile de detenţie ale celor doi ar putea să aducă vizitatori destui.

Cu toate că în teritoriul Colegiului 4 mai sunt în picioare, dar părăginite, câteva case ţărăneşti tradiţionale (noi am găsit una la Căciulaţi) nu există nici una amenajată în aşa fel încât să ofere unui potenţial vizitator o viziune asupra modului de viaţă rural al românilor din secolele trecute.

NU AR COSTA MULT
O parte dintre cele pomenite mai sus sunt administrate de instituţii ale statului român. În asociere cu firme private care ar putea să le restaureze şi să le promoveze ar putea să aducă bani şi locuri de muncă în zonă. Un program coerent, ceva materiale de construcţie  şi o campanie mediatică bună nu ar duce la costuri imense. În plină criză economică, acum când se închid fabrici, reorientarea unora spre sectorul de servicii ar fi o soluţie. Nu văd cu ce ar fi mai prejos palatul de la Căciulaţi faţă de castelul contelui de lângă Lyon, unde am stat. Şi dacă voi fi ales deputat şi dacă nu, voi milita în continuare pentru dezvoltarea unei reţele turistice în Ilfov.

Toma Roman jr, reporter special la Jurnalul Naţional şi candidat al Alianţei Partidul Verde-Ecologist în Colegiul 4 Ilfov

Noi să fim sănătoşi!

×
Subiecte în articol: politic