x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL a decis să îl susțină pe Florin Cîțu în funcția de premier, la consultările de la Cotroceni

PNL a decis să îl susțină pe Florin Cîțu în funcția de premier, la consultările de la Cotroceni

08 Oct 2021   •   08:20
PNL a decis să îl susțină pe Florin Cîțu în funcția de premier, la consultările de la Cotroceni

Propunerea PNL pentru funcția de premier la consultările de la Palatul Cotroceni va fi Florin Cîțu. Decizia a fost luată în unanimitate în ședința Biroului Executiv Național.

Partidul Național Liberal a decis în ședința Biroului Executiv Național, de joi seara, ca nominalizarea PNL, pentru funcția de prim-ministru, la consultările de luni, de la Palatul Cotroceni, să fie Florin Cîțu, prim-ministrul interimar, președintele PNL.

Decizia a fost luată în unanimitate.

Delegația care va reprezenta PNL la consultările convocate de președintele României este formată din președintele PNL, Florin Cîțu, și prim-vicepresedinții Rareș Bogdan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode și Iulian Dumitrescu.

Programul de consultări transmis de Administrația Prezidențială:

Ora 12:00 – Partidul Național Liberal (PNL);
Ora 13:00 –Partidul Social Democrat (PSD);
Ora 14:00 – Uniunea Salvați România (USR);
Ora 16:00 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
Ora 16:30 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
Ora 17:00 – Minorități naționale reprezentate în Parlament.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Florin Cîțu