x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL a întors armele împotriva lui Cioloş

PNL a întors armele împotriva lui Cioloş

de Marius Gîrlașiu    |    13 Mar 2017   •   08:46
PNL a întors armele împotriva lui Cioloş
Sursa foto: Adrian Manolache

Liberalii şi-au dat arama pe faţă după ce au aflat că Dacian Cioloş îşi va lansa propriul partid. Liderii PNL i-au urat fostului premier drum bun şi cale bătută pe scena politică, dezvăluind că Cioloş şi-ar fi dorit “să vină direct moţ” în fruntea partidului la Congresul din 17 iunie.

 

După ce au susţinut guvernul tehnocrat şi l-au propus pe Dacian Cioloş pentru al doilea mandat de prim-ministru, defilând cu imaginea fostului premier în campania electorală, liberalii au trecut la atacuri sub centură la adresa fostului comisar european. “Din păcate, modul în care am colaborat în ultimul timp ne-a făcut să refuzăm o colaborare în care dânsul să vină direct moţ în frunte şi nu să parcurgă etapele pe care le-a parcurs orice lider al PNL, plecând nu direct din funcţia de preşedinte al partidului cum dorea dânsul, ci parcurgând anumite etape şi apoi să fie ales de către un Congres în fruntea partidului”, a atact prim-vicepreşedintele Teodor Atanasiu. Liberalul a contestat în week-end şi candidaturile lui Ludovic Orban şi Cătălin Predoiu la şefia partidului, susţinând că cei doi “au furat startul ca să deturneze puţin dezbaterea”. Un alt lider PNL, deputatul Mihai Voicu, şi-a exprimat speranţa că în curând va apărea şi un al treilea candidat “ca rezultat al consultărilor care vor porni de la baza partidului". Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a exclus o candidatură la Congres şi a explicat că va candida doar la şefia organizaţiei din Sibiu, însă “este posibil să apară şi alţi candidaţi”. Turcan a anunţat că la Congresul din vară vor participa 5000 de membri din toată ţara.

 

Dacian Cioloş, fost premier al României: Luăm în calcul foarte serios un partid politic nou. Interesul nostru e să dăm o alternativă politică credibilă pentru următoarele alegeri, dar și până atunci.

×