x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL a sesizat CCR în legătură cu numirea şefului “Doi ş'un sfert”

PNL a sesizat CCR în legătură cu numirea şefului “Doi ş'un sfert”

24 Mai 2017   •   15:30
PNL a sesizat CCR în legătură cu numirea şefului “Doi ş'un sfert”

Senatorii PNL au sesizat Curtea Constituţională cu privire la modificările aduse de majoritatea PSD-ALDE procedurii de numire în funcţie a directorului Direcţiei Generale de Protecţie Internă (DGPI), serviciul secret din cadrul Ministerului de Interne. Parlamentul a decis să elimine avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, din procesul de numire a şefului “Doi ş'un sfert”. Acesta nu mai are obligaţia de a fi militar şi este numit în funcţie direct de către ministrul de Interne. "Modificarea operată de majoritatea parlamentară încalcă prevederile constituţionale referitoare la asigurarea securităţii naţionale, iar pe de altă parte se înscrie într-o abordare sistematică a PSD-ALDE de restrângere a atribuţiilor preşedintelui României prin modificări legislative lipsite de fundamentare", susţin liberalii. Senatorii PNL subliniază că proiectul de lege prin care a fost modifică OUG 76/2017 are grave carenţe de coerenţă legislativă în raport cu o serie de alte acte normative în vigoare, deschizând posibilitatea legală de a aservi politic activitatea DGPI. 

 

×
Subiecte în articol: pnl ccr