x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL se aliază cu Becali. Liberalii au dat aviz favorabil încheierii unui acord cu PNG

PNL se aliază cu Becali. Liberalii au dat aviz favorabil încheierii unui acord cu PNG

15 Oct 2012   •   13:50
PNL se aliază cu Becali. Liberalii au dat aviz favorabil încheierii unui acord cu PNG
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Biroul Politic Central al PNL a decis, cu unanimitate de voturi, încheierea unui acord cu PNG şi "PNŢCD autentic", a anunţat preşedintele liberalilor, Crin Antonescu.

"Biroul Permanent a votat o poziție de principiu favorabilă unui acord cu PNG. A fost un vot unanim, favorabil pentru colaborarea și susținerea electorală a acestei formațiuni pentru USL. Nu fac un simpozion despre Becali, când se va definitiva, vă voi da toate informațiile", a declarat Antonescu, care a precizat că și colegii din PSD sunt în favoarea colaborării cu partidul lui Becali.

"În condiţiile unui program aglomerat şi datorită vizitei colegilor noştri liberali şi a mitingului din 17 octombrie, de la Arena Naţională, vom avea întâlniri şi la nivelul USL, unde poziţia de principiu - pot să vi-o spun de pe acum - este favorabilă şi din partea PSD unei asemenea formule de colaborare, iar discuţiile de amănunt cu Victor Ciorbea, George Becali, Victor Ponta, cu preşedinţii de organizaţii, pentru că la un moment dat oamenii aceştia trebuie să candideze undeva vor avea şi ele loc, în următoarele zile, bineînţeles, în timp util, pentru ca vineri la Consiliul Naţional să se oficializeze toate aceste candidaturi. Nu vă aşteptaţi la două lucruri - la destrămarea USL şi la înlăturarea mea din fruntea partidului", a spus liberalul.

Consiliul Naţional Executiv va definitiva vineri candidaturile la parlamentare, a afirmat Antonescu.

"Am votat pentru vineri, la orele 11,00, BPC şi la orele 12,00 Consiliul Naţional Executiv, care vor definitiva candidaturile oficiale ale PNL, pe listele USL. BPC a convenit să propună Consiliului Naţional Executiv derogări pentru personalităţile politice care vor fi propuse pe listele PNL, pentru că listele sunt ale USL şi am vorbit aici despre dl Sorin Roşca Stănescu, dl Vlad Nistor, despre profesorul Daniel Barbu, despre o serie de colegi, unii sunt membri ai PNL, alţii se vor înscrie. Pentru toţi trebuie o derogare de vechime", a explicat Antonescu.

Victor Ponta a spus că este o idee foarte bună ca George Becali să candideze din partea USL la Sectorul 6, împotriva lui Dan Diaconescu. "Așa cum PDL își pune aliatul pe Dan Diaconescu să candideze, din partea USL va candida domnul Becali și sunt convins că va câștiga. În acel colegiu îl batem pe principalul candidat al PDL, pe Dan Diaconescu", a spus Victor Ponta, care a precizat că nu se pune problema unui protocol USL - PNG.

Liberalii s-au reunit astăzi, în şedinţa Biroului Permanent, pentru a vota cererea finanţatorului Stelei, Gigi Becali, de a se înscrie în PNL, pentru a candida la alegerile parlamentare într-un colegiu din Sectorul 6.

Biroul politic central al PNL se va reuni vineri la ora 11:00.

×