„Colaborarea cu PSD, până acum, a adus stabilitate României. Deci da, putem funcționa și am demonstrat că putem să aducem stabilitate, creștere economică, chiar dacă uneori au fost și momente mai puțin plăcute”, spune Alina Gorghiu, întrebată dacă are încredere în PSD.
Ea afirmă că în ședințele liderilor PNL „nici măcar o secundă nu s-a pus problema, nu s-a discutat, nu s-a evaluat scenariul scoaterii UDMR de la guvernare”.
„Orice fel de discuție politică despre rotativă, despre cum o să arate următorul guvern este prematură”, mai spune Gorghiu.
De asemenea, ea a comentat atacurile dintre social-democrați și liberali. Gorghiu spune că, în opinia sa, ”genul acesta de tachinări între lideri, mici împunsături nu profită nimănui”.
„Eu nu știu să fi zis cineva în ședința de partid despre anumite persoane, nominal. Ne dorim în schimb o colaborare mai articulată și cred eu că această dorință este una firească. E absolut normal să îți dorești întotdeauna să funcționezi în această coaliție fără să fii atacat din când în când de colegii cu care stai la masă. S-am mai întâmplat au mai fost momente când colegi dintr-o parte sau din alta au simțit nevoia să își atace colegii de coaliție. Nu ne face bine nici nouă nici lor, nici altora, nici cetățenilor”, a adăugat Gorghiu.
PSD și PNL se pregătesc pentru rocada din luna mai, când postul de premier urmează să fie preluat de Marcel Ciolacu de la Nicolae Ciucă, iar cele două partide vor face un anumit schimb de ministere și posturi în Guvern.
(sursa: Mediafax)