x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL ameninţă cu moţiunea simplă subordonarea Educaţiei intereselor electorale ale PSD

PNL ameninţă cu moţiunea simplă subordonarea Educaţiei intereselor electorale ale PSD

20 Iul 2009   •   00:00

Partidul Naţional Liberal intenţionează să depună o moţiune simplă pe tema scandalului universităţilor particulare neautorizate, pe motiv că "decizia a fost transferată în mod nepermis de la minister la forurile PSD". Liberalii solicită o sesiune extraordinară parlamentară în acest sens, considerând inacceptabil ultimatumul primit de ministrul Educaţiei, Ecaterina Anronescu, din partea PSD, de rezolvare a acestei situaţii până marţi.



"PNL avertizează Guvernul că, în cazul în care soluţiile adoptate nu vor fi în concordanţă cu legea sau vor încerca modificarea normelor legale pentru a da satisfacţie unor interese de grup, va depune o moţiune simplă şi va solicita întrunirea unei sesiuni parlamentare extraordinare", se precizează într-un comunicat de presă al PNL, citat de antena3.ro.

Liberalii mai cer Guvernului şi primului-ministru Emil Boc "să ia atitudine faţă de presiunile politice pe care PSD le face asupra Ministerului Educaţiei".

"PNL constată că această măsură de tip administrativ a fost politizată de PSD, iar decizia a fost transferată în mod nepermis de la minister la forurile acestei formaţiuni politice. Este inacceptabil ultimatumul dat doamnei ministru Ecaterina Andronescu de a rezolva această situaţie până marţi, astfel încât absolvenţii unor specialităţi neacreditate să nu mai trebuiască să susţină noi examene, după indicaţiile domnilor Geoană, Vanghelie şi Hrebenciuc", se mai arată în comunicatul PNL.

În opinia PNL, "exigenţele de calitate ale învăţământului" se subordonează astfel "intereselor electorale ale PSD şi ale lui Mircea Geoană".

"PSD preferă să încalce legea, din dorinţa de a nu pierde voturile celor care au urmat cursuri neacreditate la Universitatea Spiru Haret", se mai susţine în comunicatul liberal.

×
Subiecte în articol: politic