x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL atacă la CCR legea privind amânarea plății ratelor bancare

PNL atacă la CCR legea privind amânarea plății ratelor bancare

de Ion Alexandru    |    07 Apr 2020   •   09:23
PNL atacă la CCR legea privind amânarea plății ratelor bancare

Partidul Național Liberal a atacat, ieri, la Curtea Constituțională cele două legi inițiate de parlamentarii social-democrați, ai Pro România, ALDE și UDMR, prin care se permitea clienților băncilor să-și amâne achitarea ratelor bancare, dar și beneficierea de unele facilități pentru contribuabilii operatori economici de pe teritoriul național. Anunțul a fost făcut de deputatul PNL Florin Roman, care a catalogat inițiatorii legii ca fiind o „strânsură”, iar legea în sine ca fiind un demers care întoarce România în epoca lui Nicolae Ceaușescu.

 

Florin Roman scrie, pe contul său de socializare, că, „pe principiul «Fă-te că muncești», PSD a depus două inițiative legislative scrise pe «genunche», parcă de Viorica Vasilica Dăncilă și Dănuț Andrușcă. Deși Constituția prezumă o corectă loialitate între Guvern și Parlament, PSD încearcă practic să împiedice măsurile luate deja de guvern, prin înregistrarea inițiativelor în aceeași zi în care au fost adoptate de guvern. Și fără avizul Consiliului Economic și Social! În graba de a sabota măsurile luate deja de guvern, majoritatea toxică a PSD a trecut aceste proiecte cu tăvălugul, fără dezbatere parlamentară și fără avize de la comisii importante, precum cea juridică sau economică. Celor două inițiative le lipsesc punctul de vedere al guvernului și impactul socio-economic, juridic și bugetar, deși PSD, partidul populismului, deschide calea unor «facilități», care în final vor fi suportate tot de cetățeni, fie în plata lunară a ratei majorate la bancă, fie în factura mai costisitoare la utilități”.

Deputatul liberal mai precizează că, în cazul suspendării ratelor la bănci, măsura propusă nu face diferența între rău platnici și buni platnici, propunerea PSD tratându-i la fel pe cei cu plata la zi a ratelor și pe cei care nu au plătit de 3 luni. În cazul facilităților fiscale, în care PSD propune amânarea plăților la utilități, în comunicarea publică, populiștii au «uitat» să amintească de măsura acoperirii golului la operatorii de distribuție, din credite, ceea ce înseamnă că după 3 luni, PSD le face cadou românilor facturi greu împovărătoare. La fel și în cazul CAS și CASS.

 

Ponta îi numește pe liberali „vânzătorii României”

„În forma propusă, cele două proiecte nu sunt doar neserioase, ci și amatoriste și populiste. Propunerile domnilor Ciolacu, Ponta și ale aliaților de strânsură, întorc România în vremurile epocii de aur a tovarășului Nicolae Ceaușescu, cu efecte devastatoare pentru economia națională și cetățenii români. Populismul și iresponsabilitatea acestor politicieni declanșează o nouă criză, cea economică, care va genera aruncarea economiei în prăpastie și va genera pierderea a sute de mii de locuri de muncă”, mai scrie Florin Roman.

În replică, liderul Pro România, Victor Ponta scrie, tot pe Facebook, că „Parlamentul a votat vineri Legile privind amânarea ratelor la bănci și sprijinul pentru firmele românești și pentru persoanele fizice (…). Dar legile nu intră în vigoare, pentru că vânzătorii României de la PNL au contestat la CCR legile, și totul se suspendă”. „Poate acum v-ați lămurit toți de ce PNL a vrut la guvernare singur, de ce au cumpărat voturi, au mințit, au furat să stea lipiți de scaunele de la Guvern. Pentru că ei aveau o misiune – să protejeze anumite bănci și firme internaționale, împotriva românilor și a firmelor românești! Din acest motiv, Guvernul PNL tot amână, tot schimbă, tot retrage proiecte, tot adaugă la proiecte, tot amână normele de aplicare, tot adaugă proceduri și alte acte birocratice. Ca să tragă de timp și să nu facă nimic, de fapt”, mai arată fostul premier. Ponta precizează că „o să ne trezim o țară cu economia distrusă, cu oameni striviți de datorii la bănci și companii de utilități, cu firmele românești băgate în faliment, cu agricultura și industria alimentară în genunchi!”.

 

 

 

×