Călin Popescu Tăriceanu poate sta relaxat în fotoliul de şef al Senatului cel puţin până la finalul actualei sesiuni parlamentare. Noul PNL nu are nici voturile, nici voinţa necesare revocării actualului preşedinte. În plus, din cauza suspiciunilor legate de implicarea lui Vasile Blaga în dosarul Microsoft şi neînţelegerilor dintre liberali şi foştii pedelişti, puterea a câştigat timp pentru a se regrupa.
Liberalii anunţau cu surle şi trâmbiţe la finalul vacanţei de iarnă că în această sesiune vor demara procedurile de schimbare a preşedinţilor celor două Camere. Ba chiar aveau şi înlocuitorii pregătiţi: Vasile Blaga la Senat şi Alina Gorghiu la Camera Deputaţilor. Numai că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg.
Blaga out. MRU şi Flutur, în cărţi pentru Senat
Planurile liberalilor au fost date peste cap de oameni din fostul anturaj al lui Vasile Blaga. Numele său a apărut în denunţurile lui Gabriel Sandu şi Dorin Cocoş din dosarul Microsoft. Cocoş a relatat procurorilor că Blaga ar fi fost unul dintre principalii beneficiari ai şpăgii din dosar, însă copreşedintele PNL a negat vehement. Cu toate acestea, de la izbucnirea scandalului, Vasile Blaga şi-a redus numărul apariţiilor publice ca să nu fie nevoit să răspundă întrebărilor despre Microsoft. În plus, surse din PNL au declarat pentru Jurnalul Naţional că s-a renunţat la ideea ca Blaga să-l înlocuiască pe Tăriceanu la Senat tocmai din pricina acestor suspiciuni. „Vasile nu are cum să iasă în faţă. În orice clipă se poate cere urmărire lui penală şi am fi de râsul curcilor“, susţin sursele citate. Ca atare, schimbarea puterii promisă după prezidenţiale care trebuia să înceapă cu Senatul, mai are de aşteptat. Pentru moment, la vârful PNL se caută şi alternative pentru cel de-al doilea om în stat. Gheorghe Flutur şi Mihai Răzvan Ungureanu sunt pe lista scurtă a liberalilor, ne-au mai declarat surse din partid.
PNL e departe de majoritate
Un alt motiv pentru care PNL nu se mai grăbeşte cu preluarea puterii este neputinţa de a contura o majoritate în jurul său. Diferenţa la Senat între PSD şi PNL este de 19 voturi. Liberalii mizau şi pe cei 8 senatori ai UDMR, dar mai ales pe ajutorul lui Mircea Geoană. Exclus din PSD, Geoană visa că i se vor alătura peste zece social-democraţi nemulţumiţi care să răstoarne majoritatea actuală. Cum însă promisiunile lui Mircea Geoană nu s-au adeverit, PNL nu poate demara procedurile de schimbare a preşedintelui. Şi negocierile individuale au eşuat. Acestea îi vizau mai ales pe cei din UNPR-ul lui Gabriel Oprea, însă vicepremierul şi-a controlat senatorii ca pe o armată. Iar asta s-a văzut cel mai bine la votul pentru noul judecător al Curţii Constituţionale, unde Oprea a venit personal în plen ca să se asigure că soldaţii lui nu vor trăda.
Ce ne daţi? Puşcărie?
„Iohannis este singurul care poate schimba majoritatea”, susţin lideri ai PNL. Negocierile cu senatorii de la alte partide nu vor da roade atâta vreme cât liberalii nu au ce să le promită. „Dacă venim la voi, ce ne daţi? Puşcărie?”, este răspunsul pe care îl primesc cel mai des liberalii în discuţiile informale. Iar calculele parlamentarilor sunt foarte pragmatice. Dacă nu obţin garanţii că la alegerile de anul viitor vor obţine un nou mandat, senatorii nu fac pasul către opoziţie. PNL susţine însă că mai devreme sau mai târziu va schimba majoritatea şi va dărâma Guvernul prin moţiune de cenzură.