x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL, dispus să discute formula unui guvern de serviciu, dar nu acceptă premier PSD

PNL, dispus să discute formula unui guvern de serviciu, dar nu acceptă premier PSD

27 Aug 2010   •   00:00

Crin Antonescu, preşedintele PNL, a declarat că ideea guvernului de serviciu nu e lansată de PSD, liberalii vorbind de multă vreme de un guvern de avarie, precizând că are disponibilitatea pentru o discuţie serioasă în acest sens, dar excluzând ipoteza ca premierul să fie de la PSD.

Întrebat dacă ar fi de acord să facă parte dintr-un guvern de serviciu, propus săptămâna trecută de liderii PSD, Antonescu a precizat, la Mamaia, că nu e o idee lansată de PSD, liberalii vorbind de multă vreme despre "un guvern de avarie".

"Nu e o idee lansată de PSD. Nu am niciun fel de ambiţie să discut paternităţi cu Adrian Năstase sau cu PSD, însă noi vorbim de mai multă vreme despre faptul că e deja în interes naţional ca Guvernul Boc să-şi înceteze activitatea împotriva României şi probabil că formula cea mai nimerită şi cea mai la îndemână pentru a asigura succesiunea unui asemenea Guvern odată căzut este un guvern de avarie i-am zis noi, de serviciu îi zic acum cei de la PSD", a susţinut Crin Antonescu.

Preşedintele liberalilor a precizat că pentru această ipoteză, a formării unui "guvern de serviciu", liberalii au "disponibilitatea şi obligaţia de a o discuta" dacă se doreşte o discuţie serioasă despre înlocuirea Guvernului Boc.

"E o ipoteză pe care avem disponibilitatea şi obligaţia de a o discuta dacă vrem să vorbim serios despre înlocuirea Guvernului Boc", a spus liderul liberalilor.

Întrebat dacă ar fi de acord cu o formulă de guvern de avarie în care PSD reclamă postul de premier, Crin Antonescu a răspuns: "Nu, în niciun caz".
Mediafax

×
Subiecte în articol: politic