Desi in Comitetul Executiv al PNL subiectul anticipatelor a fost atins tangential, mai mult pentru a se ajunge la concluzia ca nu pot fi organizate anul viitor, liberalii care urmau sa participe apoi la reuniunea Aliantei au schimbat strategia. In biroul presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, s-au strans premierul, Calin Popescu Tariceanu, secretarul general al PNL, Dan Motreanu, vicepresedintii, Puiu Hasotti si Dan Radu Rusanu, si secretarul general al Guvernului, Radu Stroe. Acestia au decis sa mearga pe solutia de forta: disponibilitate totala la anticipate, conditia fiind rotatia postului de premier intre PNL si PD, primii doi ani urmand sa-i fie "rezervati" lui Tariceanu. Surse liberale, participante la reuniunea Aliantei, sustin ca nici nu s-a mai ajuns la amanunte, pentru ca democratii au pretextat ca discutia nu se poate deschide decat dupa 1 ianuarie 2007.
BATAIE PE MEC. Negocierile s-au impotmolit cand a venit vorba de Ministerul Economiei si Comertului, ravnit atat de PNL si PD, cat si de UDMR. Surse participante spun ca, initial, PD cedase PNL acest minister, dar ca, dupa un telefin scurt la Cotroceni, s-au razgandit. Cum liderii Aliantei nu s-au inteles, urmand sa aiba o discutie si cu UDMR, au renuntat si la ideea intalnirii cu presedintele Traian Basescu, intalnire programata pentru seara de ieri. Presedintele Executiv al PD, Adriean Videanu, a declarat ca se cauta solutii pentru sustinerea actualului Guvern. "S-ar putea sa avem o surpriza placuta ca o parte a parlamentarilor PC sa sutina guvernul", a spus Videanu.
PSD NU FACE PACT CU INAMICUL
| ||
|
UDMR SUSTINE EXECUTIVUL
|
UDMR va sustine in continuare Guvernul, a declarat ieri liderul Uniunii, Marko Bela, la finalul reuniunii grupurilor parlamentare ale Uniunii. Senatorii si deputatii UDMR au analizat situatia creata de iesirea PC de la guvernare, concluzia finala fiind aceea ca Romania are nevoie de stabilitate politica, avand in vedere apropierea integrarii. Marko Bela a precizat insa ca dupa 1 ianurie 2007 va fi nevoie de rediscutarea formulei si programului de guvernare si de o "revigorare" a Coalitiei. Totodata, liderul UDMR a subliniat ca functionarea Executivului, minoritar acum, si fara sustinere parlamentara, va fi anevoioasa in lunile ce vor urma, precizand ca nu exclude varianta unor alegeri anticipate in cazul in care Guvernul minoritar nu va rezista. Liderul UDMR a subliniat si necesitatea completarii Guvernului cat mai repede, neexcluzand varianta ca Uniunea sa solicite anumite posturi care vor ramane vacante.
|