Liberalii consideră că nominalizarea deputatului Mircea Drăghici la şefia Autorităţii Electorale Permanente arată intenţia fraudării alegerilor de către PSD şi solicită tuturor partidelor parlamentare să susţină un candidat care să nu aparţină coaliţiei guvernamentale.
"Nominalizarea lui Mircea Drăghici de către Partidul Social Democrat pentru a ocupa poziţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente nu reprezintă altceva decât confirmarea faptului că intenţia reală a lui Liviu Dragnea este de a frauda următoarele rânduri de alegeri din România. Este inacceptabil ca persoana care a fost condamnată penal definitiv tocmai pentru fraude electorale să fie aceeaşi care girează numirea unui nou şef al AEP. În condiţiile în care în următorii 2 ani de zile în România se vor desfăşura 4 scrutine electorale generale, prin propunerea făcută PSD transmite un mesaj clar tuturor competitorilor că actuala coaliţie de guvernare nu intenţionează să garanteze alegeri libere şi corecte", se arată într-un comunicat al PNL
Liberalii precizează că Mircea Drăghici, trezorierul PSD, este acuzat că a deturnat subvenţiile primite de partid de la stat şi le-a folosit în interes personal pentru bolizi de lux, pentru chirii lunare de 19.000 de euro şi contracte de 1,8 milioane lei în beneficiul soţiei pentru cheltuieli de publicitate.
"Dincolo de faptul că domnia sa se află într-un grav conflict de interese în raport cu aceste fapte care nu au fost elucidate nici până la acest moment, reprezintă o contradicţie în termeni ideea de a-l propune pe Mircea Drăghici să vegheze la corectitudinea desfăşurării alegerilor", susţin liberalii.
Potrivit comunicatului, Partidul Naţional Liberal solicită tuturor partidelor parlamentare susţinerea unui candidat pentru şefia AEP care să nu aparţină actualei coaliţii guvernamentale.
"În mod firesc, în urma demisiei preşedintelui AEP, persoana nominalizată să ocupe această responsabilitate trebuie să fie o personalitate din societatea civilă cu recunoaştere publică şi experienţă în procesul electoral sau, în cazul în care se doreşte o nominalizare politică, o persoană propusă din rândul partidelor care nu se află la guvernare, tocmai pentru a reprezenta o garanţie a desfăşurării corecte a alegerilor ce vor urma", se precizează în comunicat.
Preşedintele AEP, Daniel Barbu, a anunţat că a demisionat de la conducerea instituţiei din motive personale.
"Mi-am depus vineri demisia (de la conducerea AEP - n.r.) din motive personale", a confirmat, Daniel Barbu.
Conform unor surse politice, şefia AEP ar urma să fie preluată de trezorierul Partidului Social Democrat, Mircea Drăghici.
Duminică, Partidul Pro România i-a solicitat demisia de urgenţă preşedintelui AEP, Daniel Barbu, ''posibil candidat ALDE la Parlamentul European'', pentru că, aşa cum susţineau reprezentanţii formaţiunii, acesta ar fi încălcat principiul imparţialităţii prin participarea sa la Şcoala politică de iarnă a tineretului ALDE. AGERPRES