În ședința de guvern de sâmbătă a fost deblocat proiectul magistralei de metrou M6, anunță PNL pe Facebook.
"M6 este o ramificație din Magistrala M4 Străulești – Gara de Nord – Palatul Parlamentului – Eroii Revoluției – Gara Progresu. Prin implementarea proiectelor de metrou M4 și M6 se asigură funcționalitatea completă a acestei investiții, iar locuitorii din sudul Bucureștiului vor avea lo legatură cu nordul acestuia. În cel mai scurt timp, vom începe licitația pentru execuția Sectorului de Nord (Tokyo - Aeroport Otopeni)”, a declarat, conform postării Irinel Ionel Scriosteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Actele normative de aprobare au fost obținute pentru întregul traseu al proiectului, respectiv 14,2 km de linie, 12 stații și achiziția a 12 trenuri. Indicatorii tehnico-economici ai M6 sunt aprobați de Guvernul României pe baza unor analize economice care iau în considerare impactul de pe întreaga magistrală
„Ulterior, vrem ca această linie să fie extinsă până la Terminalul II al Aeroportului Internațional Henri Coandă. Împărțirea în două secțiuni, cu punct comun Stația Tokyo, a fost făcută pentru a permite abordarea în paralel a săpării tunelului, din două direcții cu 4 utilaje TBM, și ulterior pentru contractarea unitară a lucrărilor de semnalizări și de achiziții material rulant. Proiectul de introducere a trenului metropolitan București – Ilfov are prevăzută o Stație Multimodală pe Centura București / DN1 pentru asigurarea transferului între tren și metrou. Acest punct de transfer dispare în absența extinderii M6, ducând chiar și la reducerea eficienței investiției feroviare. În paralel, vom continua cu implementarea proiectelor legate de prelungirea liniei de metrou M5, de la Eroilor până la Pantelimon, precum și cu extinderea magistralei de metrou M4, de la Gara de Nord până la Piața Progresul (finanțată prin PNRR), precum și cu modernizarea magistralei M2”, a mai spus secretarul de stat.
(sursa: Mediafax)