x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL şi ALDE se canibalizează înainte de sesiune

PNL şi ALDE se canibalizează înainte de sesiune

de Sînziana Duţă    |    23 Aug 2017   •   13:10
PNL şi ALDE se canibalizează înainte de sesiune

Sesiunea parlamentară de toamnă poate aduce transferuri spectaculoase între partidele care îşi revendică liberalismul în România. Liberalii din ALDE au luat exemplul celor din PNL care și-au anunțat campania de racolări încă de la începutul verii. Dacă Ludovic Orban a demarat tratative cu oamenii lui Tăriceanu în speranţa că va dărâma Guvernul Tudose, cei din ALDE negociază şi ei cu liberalii pentru a-şi reface efectivul după hemoragia facţiunii Constantin.

 

Senatorul ALDE Scarlat Iriza a declarat pentru Jurnalul Național că partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu a demarat la rându-i negocieri cu parlamentarii PNL, în contextul în care liderul liberal Ludovic Orban a anunţat că poartă tratative cu mai mulţi oameni din ALDE pentru a vota o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Tudose. Surse politice susţin că Orban vrea să-i ademenească în PNL pe foştii liberali din partidul lui Tăriceanu, însă Iriza s-a arătat convins că, în final, cei care vor avea câștig de cauză vor fi liberalii din ALDE. „Și invers este valabil. Mai e o săptămână și jumătate până începe sesiunea parlamentară și atunci se limpezesc apele. Cert este că și ALDE racolează și PNL racolează, acum care or fi mai tari nu știu, probabil ăia care sunt la Guvernare acum”, a declarat Scarlat Iriza pentru Jurnalul Național. În acest context, senatorul ALDE a reamintit că partidul său a pierdut șase parlamentari în prima sesiune a anului (cinci din facţiunea Constantin plus Remus Borza), iar prin tratativele cu oameni din PNL se urmăreşte refacerea efectivelor înainte de sesiunea de toamnă. Întrebat despre informațiile conform cărora există neînțelegeri în cadrul coaliției de guvernare, senatorul de Gorj a dat de înţeles că alianţa cu social-democraţii rămâne una solidă, mai ales că „PSD-ul face întrunire la mare, la Mamaia, la fel și ALDE, în aceeași perioadă de timp”.

 

Speranţe deşarte pentru liberali

 Pentru partidul condus de Ludovic Orban miza negocierilor din această vară este una mai degrabă iluzorie: răsturnarea guvernului PSD – ALDE. În momentul de față, pentru ca o moțiune de cenzură să treacă este nevoie de 232 de voturi dintr-un total de 462 de senatori și deputați. Totuşi, potrivit actualei configurații a grupurilor parlamentare, este puțin probabil ca o moţiune a Opoziţiei să treacă, mai ales că UDMR și grupul minorităților naţionale au demonstrat că joacă de partea Puterii în acest război politic. Cu 99 de parlamentari, PNL ar avea nevoie, pe lângă sprijinul USR (43) şi PMP (24), de încă 66 de voturi pentru a trânti Guvernul Tudose în Parlament. Asta înseamnă că liberalii nu şi-ar îndeplini obiectivul nici printr-un acord total cu ALDE (23) şi UDMR (30). În atare condiţii, PNL ar mai avea nevoie, la un calcul pur ipotetic, de încă 13 aleşi. Grupul minorităţilor naţionale numără 17 deputaţi, în vreme ce tabăra independenţilor a ajuns la opt cu tot cu fostul premier Victor Ponta.

 

A treia oară cu noroc pentru liberali?

 O eventuală moțiune de cenzură depusă de PNL la începutul acestei sesiuni ar fi a treia din acest an. Prima moțiune de cenzură, intitulată „Guvernul Grindeanu — Guvernul sfidării naționale. Nu legalizați furtul în România”, a fost depusă de parlamentarii PNL și USR la 1 februarie în contextul adoptării Ordonanţei 13 care modifica legislaţia penală. Aceasta a fost respinsă cu 161 de voturi „pentru” și 8 „împotrivă”, în condiţiile în care pentru a fi adoptată, moțiunea ar fi trebuit să întrunească cel puțin 233 de voturi. A doua moțiune, „România nu poate fi confiscată. Apărăm democrația și votul românilor” a fost depusă tot împotriva Guvernului Grindeanu, însă de această dată a fost inițiată de parlamentarii PSD și ALDE. Blitzkrieg-ul lui Dragnea împotriva propriului Guvern a trecut cu 241 de voturi „pentru” şi 10 „împotrivă”.

×
Subiecte în articol: pnl ALDE