Liberalii s-au supărat rău pe pesedişti, pentru că le-au tras clapa la ultima moţiune de cenzură. Atât de rău, încât ameninţă că nici nu vor vota o nouă moţiune de cenzură iniţiată de social-democraţi şi nici nu vor semna măcar pentru depunerea ei. Ideea moţiunii anterioare, care a picat din lipsa a opt voturi, a fost lansată de preşedintele PNL, Crin Antonescu, dar pesediştii au ezitat iniţial să-şi declare sprijinul, iar apoi s-au apucat să o scrie singuri, punându-i pe liberali în situaţia penibilă de a o semna şi vota.
Tot atunci, PSD a refuzat, în ciuda insistenţelor PNL, să discute despre formarea unei majorităţi parlamentare comune. "Dacă data trecută am fost domni, nu înseamnă că vom fi iar", ameninţau liberalii la auzul anunţului lui Ponta că ar urma o nouă moţiune care va fi depusă de PSD la începutul sesiunii următoare. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat duminică seară la Antena 3 că liberalii nu vor vota o moţiune de cenzură "oricum", ci numai dacă opoziţia decide ce se întâmplă după căderea Guvernului. "Ca să facem doar un exerciţiu să dăm jos Guvernul Boc, iar după aceea să îi dăm şansa dlui Traian Băsescu să ne povestească despre dl Croitoru sau despre alt domn sau despre ştiu şi eu ce alt Guvern... Eu într-un asemenea joc al dlui Ponta cu dl Băsescu - nu în înţelegere, că n-am acuzat niciodată o înţelegere secretă între dl Ponta şi dl Băsescu - pentru asta doar, nu intrăm!", a avertizat Antonescu.
Ieri-dimineaţă, preşedintele PSD, Victor Ponta, a ţinut şi el să-i dea replica. "În continuare cred că adversarul nostru este PDL, Traian Băsescu şi Boc. Faptul că liberalii mai mult ne înjură pe noi decât pe Boc şi pe Băsescu e un lucru anormal, dar nu vreau să-l comentez. Ce fac ei la moţiunea de cenzură este decizia lor. Toate eforturile PSD nu vor fi canalizate pentru o luptă cu PNL, nici măcar să răspundem la asemenea acuze, ci sunt în lupta cu PDL, Băsescu şi Boc", a conchis Ponta.
Întrucât Crin Antonescu declarase că problema social-democraţilor este "despărţirea" de Ion Iliescu, Ponta l-a atacat şi el pe Antonescu la "unii liberali". "Nu am înţeles cum trebuie să arătăm noi ca să ne placă liberalii. Mă uitam şi eu pe listă şi pot să-i dau şi eu domnului Antonescu o listă de liberali... Să nu vă gândiţi la domnul Fenechiu, Doamne fereşte!", a insinuat Ponta. Vicepreşedintele PNL, Varujan Vosganian, a fost mandatat ieri de Crin Antonescu să ducă disputa mai departe şi a declarat şi el, după şedinţa Biroului Politic al PNL, că o moţiune de cenzură nu trebuie depusă doar pentru a face exerciţii de retorică. Vosganian a oferit şi explicaţia supărării dintre PSD şi PNL. "PSD supralicitează, în speranţa că ar putea să câştige suficiente voturi pentru a putea guverna singur", a spus Vosganian, adăugând că, dacă ar vota împreună o moţiune de cenzură şi aceasta ar fi adoptată de Parlament, PNL şi PSD ar trebui să spună nu numai că vor alegeri anticipate, ci "trebuie să spui clar cine va gira treburile ţării până atunci, cine va organiza alegerile anticipate şi, fireşte, care va fi soluţia politică ce ar putea să urmeze acestora", a menţionat Vosganian.