x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PNL şi UDMR depun prima moţiune de cenzură a Cabinetului Boc

PNL şi UDMR depun prima moţiune de cenzură a Cabinetului Boc

17 Sep 2009   •   00:00

Prima moţiune de cenzură a Cabinetului Boc va fi depusă astăzi. Iniţiatorii, PNL şi UDMR, nu sunt de acord cu asumarea de către Executiv a proiectului legii de salarizare unică. Liderul PNL, Crin Antonescu, este sceptic însă în privinţa adoptării documentului în Parlament.



Preşedintele social-democraţilor nu este de acord cu această iniţiativă, întrucât o criză politică ar fi un gest de iresponsabilitate şi ar accentua problemele economice din România, informează Antena3.

Guvernul şi-a asumat, marţi, răspunderea pe trei pachete de legi - cea a educaţiei, a salarizării unitare şi a restructurării agenţiilor guvernamentale. Asta în ciuda nemulţumirii pe care iniţiativa a stârnit-o atât în rândul opoziţiei, cât şi în rândul sindicaliştilor.

×