PNL - Catarama nu se lasa
Vicepresedintele Organizatiei PNL Bucuresti, Viorel Catarama, a depus o contestatie la Curtea de Onoare si Arbitraj a partidului, in urma deciziei Delegatiei Permanente a PNL de a-l exclude de pe listele parlamentare. Catarama si-a pus juristii sa analizeze decizia, acestia ajungand la concluzia ca este nestatutara. Liderul PNL Bucuresti a fost eliminat de pe listele parlamentare pe motiv ca are o imagine negativa, desi organizatia sa il sustinuse in unanimitate, iar, conform unei hotarari a conducerii liberale, filialele cu rezultate bune la locale ar fi trebuit sa aiba ultimul cuvant la alcatuirea listelor. (Monica Iordache)
Atena - Iliescu, la JO
Presedintele Ion Iliescu pleaca azi la Atena pentru a participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice. La Atena, presedintele Iliescu va participa la ceremonia donarii bustului de bronz al poetului Mihail Eminescu librariei de carte romaneasca "Mihai Eminescu" din capitala elena. El va participa si la vernisajul expozitiei de desene "Europa vazuta prin ochii copiilor" si se va intalni cu membrii comunitatii romane din Atena. Iliescu va vizita Casa Olimpica a Romaniei si se va intalni cu sportivi romani si cu personalitati din lumea sportului.Citește pe Antena3.ro