x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică POLITIC/Stirile zilei - 15 iunie 2004

POLITIC/Stirile zilei - 15 iunie 2004

15 Iun 2004   •   00:00

20 iunie - Observatori APD in marile orase

Asociatia Pro Democratia (APD) va avea observatori la cel de-al doilea tur al alegerilor locale, programat la 20 iunie, in orasele mari, informeaza Rompres. "Vrem sa acoperim toate sectiile din localitatile respective. De aceea, nu vom mai avea observatori in mediul rural, toti oamenii nostri urmand sa participe la alegeri doar in orasele mari. Vom incerca sa supraveghem alegerile in peste zece municipii", a declarat pentru Rompres Andreea Sorescu, purtator de cuvant al APD. Conducerea APD isi propune sa realizeze o numaratoare paralela rapida, imediat dupa inchiderea votarii.

Harghita - Candidat retras in favoarea PSD

Candidatul UDMR la primaria comunei harghitene Voslobeni s-a restras din turul al doilea al alegerilor, locul sau in cursa electorala fiind luat de candidatul PSD, in baza unui acord intre organizatiile locale ale celor doua formatiuni. Forika Istvan si-a anuntat la sfarsitul saptamanii trecute retragerea din turul doi al alegerilor, fara sa isi motiveze in vreun fel gestul. Postul lui va fi luat de candidatul aflat pe locul al treilea, respectiv Mihai Dandu Colceriu din partea PSD. Liderii locali ai PSD si UDMR au negat ca ar fi vorba de o intelegere la nivelul conducerilor judetene, ci de un acord intre organizatiile locale ale celor doua formatiuni.

Dolj - Zahar, ulei si bautura contra voturi

Primarul localitatii doljene Macesu de Sus, Marius Nicolaescu, dar si un candidat pentru functia de prim-edil al comunei Sopot, Ion Badoiu, s-au ales cu dosare penale deoarece au oferit consatenilor ulei, zahar, respectiv bauturi alcoolice, in schimbul promisiunii unor voturi. Comisarul-sef Constantin Dobrescu, adjunct al comandantului Politiei doljene, confirma ca cele doua dosare penale au fost inaintate Parchetului, in vederea dispunerii masurilor legale. Totodata, alti 11 primari ai unor comune doljene sunt acuzati ca au permis vanzarea de bauturi alcoolice la mai putin de 500 de metri de sectiile de votare. (Cristian Vasilcoiu)

Vaslui - Boicot la constituirea CJ

Cei 13 consilierii judeteni vasluieni ai Aliantei D.A. PNL-PD au refuzat sa participe ieri la sedinta de constituire a Consiliului Judetean Vaslui, astfel ca nu a fost intrunit cvorumul necesar de doua treimi, informeaza Mediafax. Pentru obtinerea cvorumului de doua treimi, la sedinta de validare ar fi trebuit sa se prezinte 22 dintre cei 33 de consilieri judeteni alesi. Decizia liderilor vasluieni ai PNL si PD a fost luata dupa ce PRM a semnat o conventie cu PSD, care prevede ca PRM va fi sustinut sa obtina functia de presedinte al CJ Vaslui, iar PSD va primi sustinere pentru obtinerea a doua posturi de vicepresedinte. Sedinta de constituire a CJ Vaslui a fost amanata pentru 17 iunie.
×
Subiecte în articol: politic