x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Politica, ce mare inginerie! Cine ne conduce?

Politica, ce mare inginerie! Cine ne conduce?

de Marius Gîrlașiu    |    Sînziana Duţă    |    08 Aug 2017   •   07:07
Politica, ce mare inginerie! Cine ne conduce?
Sursa foto: DIANA OROS

Majoritatea senatorilor și deputaților din actualul Legis­lativ au la bază meserii care, cel puţin în teorie, necesită ani grei de studiu şi o pregătire temeinică. Cu toate acestea, aleşii poporului au renunţat la vocaţie pentru o carieră în Parlament. Aşa se face că ingi­nerii, economiștii, juriștii și medicii au ajuns să conducă în topul profesiilor pe care le au politicienii români.

Peste două treimi din totalul parlamentarilor aleși în decembrie 2016 sunt ingi­neri, economiști sau avocați, păstrându-se astfel proporțiile din legislaturile trecute. Dintre cei 464 de senatori și deputați, 121 sunt ingineri (de la meca­nici la electroniști), 92 sunt economiști și 87 sunt juriști. Pe lângă aceştia, la elaborarea legilor din România mai contri­buie 43 de profesori și 27 de medici. În Parlamentul ales la finalul anului trecut au intrat și patru teologi: Ben-Oni Arde­lean (PNL), Ionuţ Vulpescu (PSD), Gigel Ştirbu (PNL) şi Bogdan Alin Stoica (minori­tăţi). Printre profesiile senato­rilor și deputaților se află și cele de sportiv, artist sau coregraf. De exemplu, social-democratul Vasile Cîtea este fost sportiv de performanță și președinte al Federației Române de Box, iar liberalul Cristinel Roma­nescu este multiplu campion internațional la tenis de masă. Box a făcut în tinereţe şi depu­tatul PMP Corneliu Bichineţ. Meseria de bază a deputatului USR Iulian Bulai este cea de artist vizual, în timp ce sena­torul ALDE Ioan Simionca este maestru de dans și coregraf de dans folcloric.

Inginerii din fruntea partidelor

Președintele Camerei Depu­taților, Liviu Dragnea, este licențiat al Facultății de Trans­porturi, secția autovehicule rutiere, din cadrul Institutului Politehnic București. Înainte să intre în politică, liderul PSD a lucrat ca inginer auto, șef atelier mecanic și manager la mai multe firme private. Profesorul universitar Mircea Opran a povestit, recent, că i-a fost profesor lui Liviu Dragnea la Politehnică, însă actualul lider PSD a pierdut un an. „La noi atunci erau două direcții. Direcția asta la care eram eu cu transmisii automate și altă direcție, cu service-uri, cu întreținere. N-a venit pe direcția mea, că era mai greu, a mers pe cealaltă. Dar și așa a rămas repetent”, a dezvăluit Opran. „În anul III sau IV, mai mulţi colegi – cu unii cântam în formaţii, cu alţii aveam alte activităţi – am decis să mai prelungim cu un an. Şi dacă aş mai fi încă o dată în situaţia aia, aş lua aceeaşi decizie. Să mai stăm un an în plus acolo. Şi a fost o întreagă istorie, cu fugă de la examene, fugăriţi prin curtea institutului”, a explicat Dragnea.

La rândul său, președintele Senatului, Călin Popescu Tări­ceanu, se mândreşte cu o diplomă de inginer constructor hidroteh­nician. Actualul lider ALDE a lucrat, înainte de Revoluţie, ca asis­tent la Facultatea de Hidrotehnică a Poli­tehnicii din Bucureşti, iar în timpul liceului a cochetat şi cu moda, ca fotomodel.

În categoria poli­ticienilor cu greutate care au început din postura de inginer se regăseşte și liderul PNL Ludovic Orban. Fostul deputat a absolvit Tehnologia Construc­ţiilor de Maşini în ’88 la Braşov, iar la începutul carierei a lucrat ca inginer stagiar la „Izolatorul Târgul Secuiesc” (1988-1990), inginer tehnolog la „Tractorul Brașov” (1990-1991) și redactor la cotidianul „Viitorul Româ­nesc” (1991-1992).

Subtilități între meseriași

La începutul lunii mai, senatorul Șerban Nicolae, unul dintre „juriştii de casă” ai PSD, și-a apărat amenda­mentele aduse Legii grațierii prin care erau iertate unele fapte de corupție chiar în faţa şefului său de partid. Nicolae a avut îndrăzneala să declare că Liviu Dragnea „e inginer” şi că n-ar avea nicio şansă în faţa sa la o dezbatere juridică. „Respect orice fel de opinie, dar pe aspectele tehnice nu ar avea câștig de cauză în fața mea nici Liviu Dragnea, care e inginer, nici Sorin Grin­deanu, care a terminat matematica, parcă”, a fost replica sfidătoare rostită de Șerban Nicolae. De asemenea, invitat să se prezinte în fața comi­siei ce anchetează alegerile din 2009, fostul PDL-ist Radu Berceanu s-a arătat nemulțumit că trebuie să dea explicații „electricia­nului” Eugen Nicolicea și „bibliotecarului” Mihai Fifor. Nicolicea a absolvit Facul­tatea de Electronică, secţia Calculatoare Electronice, şi a lucrat ca inginer pe Şantierul Naval Drobeta-Turnu Severin. Ajuns ministru al Economiei în Guvernul Tudose, Mihai Fifor a absolvit Facultatea de Litere şi Istorie la Universitatea din Craiova, specializarea Filo­sofie, şi deţine un masterat în literatura română.

 

Doctor în ştiinţe inginereşti, specia­lizat în inginerie nucleară la Viena, senatorul PSD Şerban Valeca practi­că arte marţiale din 1976 şi deţine centura neagră 4 DAN la karate. Valeca este preşedintele de onoare al Federaţiei Române de Karate Tradiţional şi preşedintele european al United World Karate Federation.

×
Subiecte în articol: liviu dragnea