Premierul Victor Ponta a afirmat joi că se bazează și pe Consiliul Concurenței pentru a sprijini, în limite atribuțiilor ce-i revin, o aplicare corectă a reducerii TVA la alimente de la 1 iunie ,scrie Agerpres.ro.."Vreau să vă rog să ne sprijiniți în ceea ce va fi după 1 iunie, o perioadă de o lună, două, trei, de aplicare a regulilor competiției și a pieței după reducerea TVA la toate produsele agroalimentare. Experiența de la pâine are părți pozitive și părți mai puțin pozitive. Acum însă va fi la tot și vreau să cred că regulile competiției și regulile pieței libere vor funcționa cu adevărat. Nu să ne trezim cu noi carteluri la carne, la pâine, la alte produse, care, de fapt, să oprească ceea ce ne-am dorit mai mult, și anume, o competiție deschisă, prețuri mai mici și calitate mai mare. Și eu vă cer de pe acum ajutorul, evident, în limitele atribuțiilor pe care le aveți", a declarat premierul, prezent la lansarea raportului de activitate al Consiliului Concurenței pe anul 2014.