Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, astăzi, la sediul partidului, că arestarea preşedintelui CJ Argeş, Constantin Nicolescu, este un gest prin care Traian Băsescu vrea să arate că nu a pierdut puterea.
Ponta a spus că liderul PSD Argeş şi şeful Consiliului Judeţean, Constantin Nicolescu, ar trebui judecat în stare de libertate, el nereprezentând un pericol pentru ordinea publică.
"Dacă cineva dovedeşte că pentru nişte acte din 2006, la repararea unor şcoli, astăzi judecarea în libertate a domnului Nicolescu este un pericol pentru ordinea publică, vom susţine. Deocamdată, este evident pentru orice om cu o minimă raţiune şi un minim bun simţ că un om care e de şase ani în libertate într-o funcţie importantă nu se apucă de mâine să facă ceva, să ucidă, să violeze, să tălhărească, ceva care ne pune pe noi toţi în pericol. Poate fi judecat foarte bine şi în stare de libertate", a declarat preşedintele PSD, citat de Mediafax.
Ponta a apreciat că arestarea lui Nicolescu reprezintă un atac politic, invocând declaraţiile pe care senatorul PDL Mircea Andrei le-a făcut în urmă cu două săptămâni.
"Dacă cineva poate să explice că nu este vorba despre un atac politic, aşa cum anunţase senatorul Mircea Andrei în urmă cu două săptămâni, când spunea că va fi arestat şi domnul Nicolescu, şi arhiepiscopul Calinic s-ar putea să aibă probleme... Cazul de la Argeş este, din păcate, gestul politic prin care Traian Băsescu vrea să arate că după 24 ianuarie nu a pierdut puterea în România şi că el de fapt decide", a declarat preşedintele PSD.