Liderul PSD, Victor Ponta, susţine că în spatele "furtului" din Parlament stă Traian Băsescu, adăugând că "bătrânii marinari hoţi" acoperă fraude clare, fiindcă "se tem de procurorii tineri", care îi vor pune să plătească pentru ceea ce au făcut.
Ponta precizează, într-o declaraţie remisă Mediafax, că Partidul Social Democrat s-a opus mereu tăierii pensiilor şi va continua să se lupte pentru ca legea strâmbă prin care se taie pensiile să nu intre în vigoare.
El menţionează că PSD luptă pentru drepturile pensionarilor, ale medicilor, profesorilor, ale celor din mediul rural, ale tuturor celor care sunt afectaţi de politica greşită a tăierilor şi austerităţii, susţinând că ieşirea din criză nu se face prin sacrificarea pensionarilor sau a celor care muncesc cinstit în această ţară.
"Nu am negociat şi nu vom negocia niciodată nimic cu PDL sau cu Traian Băsescu. Vom continua să ne luptăm, alături de sindicate, de presă, de societatea civilă, pentru protejarea drepturilor românilor prin toate mijloacele de care dispunem", adaugă liderul PSD.
Victor Ponta mai susţine că astăzi este clar că "frauda" din Parlament a fost "premeditată".
"Dovezile furtului sunt clare şi sunt deja cunoscute. Astăzi a devenit clar şi că în spatele acestui furt stă chiar Traian Băsescu. Traian Băsescu astăzi acoperă această fraudă, în loc să refuze promulgarea unei legi criminale. Este nu doar complice, ci chiar iniţiator al acestei fraude. Îmi este clar astăzi că bătrânii marinari hoţi au astfel de reacţii, prin care acoperă fraude clare, fiindcă se tem de procurorii tineri. Bătrânii marinari hoţi ar trebui însă să ştie că nu vor scăpa, şi că vor fi puşi să plătească pentru ce au făcut tocmai de procurorii tineri", mai declară liderul PSD.
Citește pe Antena3.ro