x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: "Candidatura lui Teo Trandafir arată că în interiorul PDL nu mai există oameni capabili"

Ponta: "Candidatura lui Teo Trandafir arată că în interiorul PDL nu mai există oameni capabili"

31 Mar 2010   •   00:00
Ponta: "Candidatura lui Teo Trandafir arată că în interiorul PDL nu mai există oameni capabili"
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul National

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că decizia PDL de a o propune pe Teo Trandafir candidat în Colegiul 19 arată că democrat-liberalii nu mai au oameni competenţi în propriul partid. Ponta a afirmat că are o mare simpatie şi admiraţie pentru Teo Trandafir ca persoană şi pentru ceea ce a realizat în cariera profesională.

"În acelaşi timp, îmi pare rău pentru ea că a acceptat să candideze, pentru că va vedea curând că politica este mult mai dură decât se observă la televizor", a adăugat el.

Preşedintele PSD a afirmat că, prin această nominalizare, PDL arată că duce lipsă, în interiorul partidului, de oameni competenţi şi serioşi.

"Remarc, încă o dată, că PDL dovedește că nu este în stare să găsească în interiorul partidului oameni serioşi şi capabili şi că de multe ori îi este ruşine cu propriii membri de partid. Alegerea unui om din afara politicii şi din afara partidului pentru Colegiul 19 arată tocmai că democrat-liberalii nu mai au oameni serioşi şi competenţi, iar acest lucru se întâmplă şi cu posturile din guvern şi din alte funcţii importante în stat", a declarat Ponta, citat de Mediafax.

El a precizat că PSD îşi va respecta angajamentul faţă de PC şi va susţine candidatura Lilianei Mincă pentru mandatul de deputat din Colegiul 19 din București.

"Vom fi corecţi şi ne vom onora angajamentul faţă de PC. În acelaşi timp, nu îmi ascund simpatia şi admirația față de ce a făcut, în cariera profesională, Teo Trandafir", a adăugat Ponta.

×
Subiecte în articol: politic