x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Cât e Băsescu preşedinte, nu-mi dau demisia. Antonescu poate fi preşedintele României fără USL

Ponta: Cât e Băsescu preşedinte, nu-mi dau demisia. Antonescu poate fi preşedintele României fără USL

24 Feb 2014   •   08:55
Ponta: Cât e Băsescu preşedinte, nu-mi dau demisia. Antonescu poate fi preşedintele României fără USL
Sursa foto: Stefan Teodorescu/Intact Images

Premierul Victor Ponta a declarat aseară, la Antena3, că nu demisionează de la conducerea Executivului dacă se va rupe USL, aşa cum i-a cerut liberalul Crin Antonescu.

"Cât e Traian Băsescu preşedinte, eu nu îmi dau demisia, orice ar fi (...), pentru că în urma demisiei mele următorul preşedinte va fi numit de domnul Traian Băsescu. Până în 21 decembrie nu îmi dau demisia ca Traian Băsescu să numească un alt premier. Eu nu îi pun lui Traian Băsescu înapoi în mână o armă fundamentală, pe care ştiţi cum a folosit-o în 2009. Tocmai atunci când noi aveam majoritate să fie domnul Iohannis sau să fie altcineva, l-a pus pe domnul primar Negoiţă, l-a pus pe domnul Croitoru. Deci, eu nu o să îi dau de bunăvoie şi nesilit de nimeni domnului Băsescu, un om care îşi termină mandatul de preşedinte şi cariera la nivel înalt politic, o armă care sigur o va folosi împotriva USL", a spus Victor Ponta într-o emisiune la Antena 3.

Premierul a precizat că, în cazul în care miniştrii PNL îşi vor da demisia din Guvern, va numi în locul lor interimari din actualul Cabinet pentru a le da timp liberalilor să se mai gândească şi să revină în structura Executivului.

"Dacă miniştrii liberali, aşa cum s-a întâmplat cu domnii Chiţoiu şi Gerea - eu nu i-am revocat din funcţie, dânşii au insistat -, dacă şi ceilalţi miniştrii îşi vor depune demisiile, eu voi numi în locul lor miniştri ai actualului Cabinet şi voi aştepta limita legală prevăzută de Constituţie a acestor interimate, o perioadă în care, sincer, cred ca decizia PNL şi a domnului Antonescu să se schimbe, să zică 'domnule, revenim pe locurile noastre', deci nu le voi ocupa. Eu numesc interimari dintre membrii Guvernului, deci cei care sunt deja miniştri, pentru a mai lăsa o perioadă, sigur, cât prevede Constituţia, o perioadă în care să mai putem discuta şi să-i convingem să se întoarcă înapoi", a explicat Ponta, care i-a reproşat, în acelaşi context, lui Crin Antonescu faptul că a aflat de la televizor că prin deciziile PNL trebuie să schimbe structura Guvernului.

"Structura Guvernului o discuţi înainte cu primul ministru. Eu am aflat de la televizor faptul că urmează să schimb structura Guvernului şi nu am spus 'nu, sunt categoric împotrivă!' Haideţi să ne aşezăm la masă să găsim o soluţie, nu s-a găsit acea soluţie", a precizat premierul.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat duminică, la Pro TV, că, dacă nu primeşte un răspuns de la premierul Victor Ponta până luni în privinţa propunerilor pentru remanierea unor posturi ministeriale, miniştrii liberali vor demisiona.

Antonescu poate fi preşedintele României fără USL

    
Întrebat dacă liderul liberal poate fi preşedintele României fără USL, Ponta a răspuns: 'Sigur că poate. Până la urmă, oamenii nu votează partidele. Mai ales, neavând alegeri parlamentare, contează foarte mult persoana care candidează. În acelaşi timp, însă, nu cred în povestea că o să-l voteze dreapta pe Antonescu împotriva stângii, că s-ar putea să aibă un candidat tot de dreapta, care se revendică de dreapta', a spus Ponta, la Antena 3.

Totodată, întrebat dacă ar putea fi Sorin Oprescu cel pe care îl susţine, în situaţia în care Antonescu nu se dovedeşte a fi acel preşedinte arbitru pe care îl aşteaptă, Ponta a răspuns că sondajele creditează şase persoane cu şanse la Preşedinţie.

'Preşedinţii nu se aleg într-un birou (...), preşedinţii trebuie să-i cunoască oamenii. Puneţi, vă rog, ultimele sondaje, că toate dau acelaşi lucru, care sunt oamenii în care românii au cea mai mare încredere. Daţi-l la o parte pe domnul Arafat (...) şi atunci sunt Mugur Isărescu, Sorin Oprescu, (...) Călin Popescu Tăriceanu, Crin Antonescu, Mihai Răzvan Ungureanu. Ăştia sunt primii cinci, excluzându-mă pe mine. (...) Şi, sigur, să nu se supere doamna Udrea, puneţi-o şi pe ea, şase. Deci, din aceştia şase pot fi numiţi', a afirmat Ponta.

El a precizat că nu se pune problema ca directorul SRI, George Maior, să candideze la Preşedinţie.

'Am o relaţie bună, (...) dar nu cred că şi-a pus vreodată problema şi îşi doreşte acest lucru acum', a mai spus premierul.

×