x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta către deputaţii puterii: "Vă urăm să vă arestaţi bine, între dumneavoastră!"

Ponta către deputaţii puterii: "Vă urăm să vă arestaţi bine, între dumneavoastră!"

08 Feb 2011   •   13:34
Ponta către deputaţii puterii: "Vă urăm să vă arestaţi bine, între dumneavoastră!"
Sursa foto: Dragos Stoica /Jurnalul National
150729-1.jpgLiderul PSD, Victor Ponta, le-a urat astăzi, în plen, deputaţilor puterii "să se aresteze bine", argumentând că membrii opoziţiei nu vor intra în "acest război fratricid".

"Înţelegem că e vorba de o solicitare a DNA condusă de Daniel Morar, de a fi arestat un membru PDL, condus de Emil Boc. E un război fratricid. Şi Daniel Morar şi Emil Boc au acelaşi tată - pe domnul Băsescu şi nu am dori să intrăm în acest răzbi fratricid", a spus Ponta, înainte ca deputaţii să înceapă votul privind încuviinţarea arestării preventive a democrat-liberalului Dan Păsat.

El a declarat că opoziţia va avea încredere în DNA "când va veni şi va propune sancţionarea şi a doamnei Anastase, care fură voturi, şi a domnului Boc care încalcă Constituţia".

"Noi, cei din opoziţie, nu dorim să intervenim în această bătălie fratricidă. Vă urăm să vă arestaţi bine, între dvs, şi România va fi bine când vă veţi aresta singuri pe toţi", şi-a încheiat Ponta intervenţia, potrivit Agerpres.

"Fiindcă dvs mereu aveţi ceva cu hoţii, vreau să vă spun o vorbă din popor extrem de înţeleaptă - Cine zice, aia este. Este o vorbă pe care poporul a consacrat-o, şi nu eu", i-a replicat preşedintele de şedinţă, democrat-liberalul Ioan Oltean.

×