x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Cioloş susţine cu toate forţele moţiunea, dar a uitat să precizeze că PLUS nu are niciun parlamentar

Ponta: Cioloş susţine cu toate forţele moţiunea, dar a uitat să precizeze că PLUS nu are niciun parlamentar

12 Iun 2019   •   15:00
Ponta: Cioloş susţine cu toate forţele moţiunea, dar a uitat să precizeze că PLUS nu are niciun parlamentar

Liderul PLUS, Dacian Cioloş, susţine cu toate forţele moţiunea de cenzură, dar a uitat să precizeze că formaţiunea pe care o reprezintă nu are niciun parlamentar, a afirmat miercuri preşedintele Pro România, deputatul Victor Ponta.

El a amintit că parlamentarii Pro România vor vota la vedere pentru moţiunea de cenzură, deoarece consideră ca România are nevoie de un Guvern mult mai bun decât cel actual, dar totodată nu poate fi alături de partidele de dreapta.

"Încă nu suntem şi nu putem fi alături de partidele de dreapta! Noi ne facem datoria faţă de aşteptările celor care ne-au votat şi venim cu cele 8 proiecte prioritare pentru România - ne vom bate pentru implementarea lor imediată! PS 1 - Eu ştiu cum am reuşit să trecem moţiunea de cenzură din 27 aprilie 2012 împotriva Guvernului MRU - am stat de vorbă între patru ochi cu absolut toţi parlamentarii de atunci, explicându-le că voi fi prim ministru şi ce proiecte vom face împreună. În 2019 am vazut că liderii PNL şi USR au făcut doar declaraţii sforăitoare la televizor şi nicio discuţie cu alţi parlamentari - aşa că sunt pesimist asupra rezultatului! PS 2: Am văzut că Dacian Cioloş şi PLUS susţin cu toate forţele moţiunea de cenzură; a uitat să precizeze Cioloş că PLUS nu are niciun parlamentar - dar sigur dă el jos Guvernul chiar dacă nu are niciun vot??", a scris Ponta pe Facebook. AGERPRES

×
Subiecte în articol: victor ponta