x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Dacă Cioloş va accepta să candideze, a doua zi pierde jumătate din ce are acum

Ponta: Dacă Cioloş va accepta să candideze, a doua zi pierde jumătate din ce are acum

02 Oct 2016   •   08:51
Ponta: Dacă Cioloş va accepta să candideze, a doua zi pierde jumătate din ce are acum
Sursa foto: MECHNO SIMION

Fostul premier Victor Ponta consideră că, dacă actualul şef al Guvernului, Dacian Cioloş, va accepta să candideze la alegerile parlamentare, va pierde jumătate din imaginea pe care o are în momentul de faţă.

'Dacă va accepta, Dacian Cioloş va pierde a doua zi jumătate din ce are acum. Fiecare este prizonierul propriei sale imagini. Domnul Cioloş şi-a construit, împreună cu nişte oameni, imaginea că el nu este ca partidele politice, partidele sunt rele, domnul Cioloş este bun. În anul 2000, domnul Isărescu - foarte respectat cred că de peste 50 la sută dintre români, un prim-ministru mai bun decât Dacian Cioloş, cu siguranţă - în acel an de tehnocraţie, a ajuns pe locul al patrulea", a declarat Victor Ponta, la Antena 3, într-o emisiune difuzată sâmbătă seara.

Fostul premier a mai spus despre Dacian Cioloş că este "un bun funcţionar", dar România nu are nevoie de prim-miniştri funcţionari.

'Nu vreau să fiu prim-ministru din nou dar îmi doresc un guvern PSD-ALDE, pentru că în partea cealaltă nu este nimic. Cioloş este un bun funcţionar dar prim-miniştrii nu trebuie să fie buni funcţionari, ci trebuie să fie oameni care să aibă viziune, sprijin, legitimitate. Într-o societate europeană, cu atât mai mult trans-atlantică, ideea că pun premier pe cineva care nu candidează nu există', a declarat Victor Ponta.

Acesta a mai adăugat că preşedintele Klaus Iohannis va fi nevoit să nominalizeze premierul propus de majoritatea PSD-ALDE dacă cele două partide vor obţine 51 la sută dintre voturile românilor.

×