x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta, despre demisia lui Frunzăverde: "Vrem să luptăm împotriva regimului instituit de Traian Băsescu"

Ponta, despre demisia lui Frunzăverde: "Vrem să luptăm împotriva regimului instituit de Traian Băsescu"

28 Mar 2012   •   11:01
Ponta, despre demisia lui Frunzăverde: "Vrem să luptăm împotriva regimului instituit de Traian Băsescu"

Presedintele PSD, Victor Ponta, sustine ca mutarea lui Frunzaverde la PNL va ajuta in lupta impotriva regimului Traian Basescu. Ponta a confirmat ca USL este o alianta de conjunctura, care va dura pana in 2016 cel mai devreme, sau 2020 cel mai tarziu.

"De la inceput am spus ca USL, cum a spus si domnul Frunzaverde, ca avem niste obiective politice sa luptam cu regimul instituit de Traian Basescu, care inseamna institutii, bani, partide instituite peste noapte", a declarat Ponta, la B1 TV.

“Sambata, voi fi la Resita, ca sa asist la intrarea primarului Stepanescu in PSD. Astfel, in Caras Severin, dintr-un judet portocaliu, l-am facut integral USL. Deci nu e nici o problema', a deeclarat Victor Ponta pentru pressalert.ro

"In Romania trebuie sa existe competitie democratica intre PSD si PNL. Dincolo de formarea Guvernului, USL trebuie sa castige alegerile prezidentiale cu Crin Antonescu candidat", a spus Ponta, care a precizat ca in ceea ce priveste migrarea altor membri PDL catre USL, exista alti politicieni care iau in calcul acest lucru, insa sunt amenintati cu dosare.

"Sigur ca am avut aceste discutii. Acesti oameni sunt amenintati deUNPR cu anchete penale, ANAF, exista o psihoza si o teama care a tinut de fapt impreuna aceasta alianta de conjunctura la guvernare", a afirmat presedintele PSD.

Intrebat daca are la cunostinta despre ascultarea telefoanelor, Ponta a explicat ca "problema e ca tot ce se intampla in zona de ascultare trebuie facut cu mandat". "La mine au incercat cu Blejnar, dar nu au putut decat sa se faca de ras", a conchis Victor Ponta.

×