x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta, despre Tudose: Experienţa lui politică şi guvernamentală reprezintă un mare câştig pentru proiectul nostru

Ponta, despre Tudose: Experienţa lui politică şi guvernamentală reprezintă un mare câştig pentru proiectul nostru

29 Ian 2019   •   18:00
Ponta, despre Tudose: Experienţa lui politică şi guvernamentală reprezintă un mare câştig pentru proiectul nostru

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, apreciază că venirea fostului premier Mihai Tudose în partidul pe care îl conduce este un mare câştig pentru proiectul ce se vrea a fi 'o adevărată alternativă social-democrată' în politica românească.

"Mihai Tudose este binevenit în echipa Pro România. Experienţa lui politică şi guvernamentală reprezintă un mare câştig pentru proiectul nostru, prin care vrem să oferim o adevărată alternativă social-democrată şi profesionistă la ceea ce avem azi în Romania!", precizează Victor Ponta într-o postare făcută, marţi, pe Facebook, după ce Tudose a anunţat că părăseşte PSD pentru Pro România.

Liderul Pro România subliniază că speră să evite greşelile pe care le-au făcut împreună şi că înţelege faptul că pentru Tudose, care a fost doar membru al PSD, este un moment delicat.

"Înţeleg însă foarte bine cât de delicat este acest moment pentru el. Ca şi mine, a făcut politică doar în PSD. Ca şi mine, a luptat în zeci de campanii electorale alături de mii de oameni şi nu şi-a imaginat vreodată că va fi obligat să plece din propria 'casă' din cauza unor traseişti şi oportunişti care au confiscat PSD. Ca şi mine, s-a lăsat înşelat de câţiva indivizi, care i-au jurat 'prietenie' şi l-au înjunghiat pe la spate fără scrupule. Sper să reuşim la Pro Romania să facem lucrurile bune, de care electoratul are nevoie şi să evităm greşelile pe care le-am făcut împreună", adaugă Victor Ponta. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Victor Ponta mihai tudose