x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta, după întâlnirea cu Iohannis: PSD a propus întocmirea unui registru al românilor care trăiesc în afara graniţelor ţării

Ponta, după întâlnirea cu Iohannis: PSD a propus întocmirea unui registru al românilor care trăiesc în afara graniţelor ţării

28 Ian 2015   •   11:45
Ponta, după întâlnirea cu Iohannis: PSD a propus întocmirea unui registru al românilor care trăiesc în afara graniţelor ţării

PSD a propus la întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis întocmirea unui registru al românilor care trăiesc în afara graniţelor ţării, iar activitatea Parlamentului să fie pe modelul legislativului european, a anunţat miercuri preşedintele partidului, Victor Ponta.

"Suntem de acord şi ne dorim ca în cursul acestei sesiuni parlamentare să repornim cele două comisii - Comisia de modificare a legilor electorale şi cea de revizuire a Constituţiei. Referitor la legile electorale, o preocupare specială pentru asigurarea votului românilor din afara graniţelor, iar aici am propus ca organizarea votului să fie în atribuţiile Autorităţii Electorale Permanente care a organizat foarte bine în ţară, noi urmând să punem la dispoziţie toate mijloacele logistice necesare pentru ca AEP să -şi îndeplinească această atribuţie. Am propus de asemenea întocmirea unui registru al românilor care trăiesc în afara graniţelor, în aşa fel încât AEP să ştie cum se poate organiza, fie că e vorba de secţii de vot, fie că e vorba de votul prin corespondenţă să nu mai existe probleme", a spus Ponta la Palatul Cotroceni după întâlnirea delegaţiei PSD cu preşedintele Klaus Iohannis.

El a adăugat că PSD a reiterat sprijinul pentru o modificare a regulamentelor celor două camere parlamentare, pornind de la solicitarea preşedintelui Iohannis referitoare la proceduri cât mai rapide privind ridicarea imunităţii parlamentare.

"Noi am propus o modificare mai amplă care să facă activitatea Parlamentului mai transparentă, mai eficientă şi mai responsabilă în faţa alegătorilor, un mod de lucru şi la Camera Deputaţilor şi la Senat care să urmeze modelul de la Parlamentul European. Ziua de luni să fie zi de lucru în grupurile parlamentare şi de prezenţă a Guvernului, miniştrii să vină în faţa celor două camere pentru a răspunde la interpelări, întrebări pe diverse teme aflate pe ordinea de zi, ziua de marţi - activitate în comisii, miercuri şi joi dezbateri şi vot în plen, vot final joi", a mai precizat preşedintele PSD.

Ponta a menţionat că PSD doreşte de asemenea modificarea legii finanţării partidelor politice în aşa fel încât în viitor, prin modificări legislative clare, să se creeze un sistem transparent şi clar pentru partide referitor la modul de finanţare şi a campaniilor electorale.

"Suntem de acord cu facilitarea regulilor privind înfiinţarea de noi partide politice, să renunţăm la acele condiţii dificile cu un număr foarte mare de semnături, cu condiţia însă ca acest lucru să nu reflecte mai departe cheltuieli bugetare, adică vrem să fie simplu de înfiinţat partide, dar nu înseamnă că finanţăm de la buget toate aceste partide", a mai spus Ponta.

×