Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că Guvernul Boc încearcă finalizarea a ceea ce a început Traian Băsescu în 1998, şi anume "distrugerea" sistemului feroviar.
Ponta a spus că, în opinia PSD, Guvernul Boc încearcă în această perioadă să finalizeze ceea ce a început Traian Băsescu, ca ministru al Transporturilor, în 1998-1999, anume "distrugerea sistemului căilor ferate". "Ceea ce odată era a doua armată a ţării, ceferiştii, au fost dintotdeauna un duşman pentru Traian Băsescu", a afirmat el.
Ponta a susţinut că sistemul de căi ferate este "distrus şi căpuşat" şi trecut de pe profit pe pierderi pentru a fi trecut "în zona privată în special în zona de firme străine şi societăţi apropiate de PDL".
Preşedintele PSD a spus că va lucra cu reprezentanţii sindicatelor la un proiect de reorganizare şi reintegrare a sistemului feroviar, astfel încât să existe o singură autoritate competentă în domeniu.
"Mă aştept deja, ca, pe stilul deja cunoscut al lui Traian Băsescu, să meargă la televiziunea publică şi să spună că de fapt cei care au furat şi au distrus căile ferate nu sunt Traian Băsescu şi pedeliştii, ci probabil liderii de sindicate", a mai afirmat Ponta.