x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: În 29 îl putem bate în sfârşit pe Traian Băsescu prin knockout

Ponta: În 29 îl putem bate în sfârşit pe Traian Băsescu prin knockout

21 Iul 2012   •   15:53
Ponta: În 29 îl putem bate în sfârşit pe Traian Băsescu prin knockout

Premierul Victor Ponta a declarat, sambata, la Sibiu, ca in 29 iulie presedintele suspendat Traian Basescu va putea fi "batut in sfarsit, prin knockout", iar din acel moment toate "mizeriile si toate relele" pe care le-a facut seful statului vor ramane in urma, transmite MEDIAFAX.

"In 29 il putem bate in sfarsit, alaturi de tot poporul roman, pe Traian Basescu, prin knockout. Din acel moment, toate mizeriile si toate relele pe care le-a facut Traian Basescu vor ramane in urma sau putem sa il batem la puncte pentru ca rezultatul referendumului este usor de anticipat. Daca nu vin noua milioane, Basescu, in stilul binecunoscut, va falsifica rezultatele. Stiti foarte bine ca a fraudat votul in 2009. La fel va incerca sa faca si acum, sa fraudeze, sa il prezinte altfel, sa minta si sa faca rau Romaniei in continuare, administratiei locale, Parlamentului si fiecaruia dintre romani", a declarat Ponta intr-o conferinta de presa.

Premierul a sustinut ca are studii care arata ca Traian Basescu va pierde alegerile.

"Am niste studii care arata ca prezenta va fi sigur de 60 la suta si ca Traian Basescu pierde referendumul cel putin cu 1 la 2, cel putin 66 la 33 la suta. Va reamintesc ca Traian Basescu a ajuns la Cotroceni pentru ca a castigat cu 50,01 la suta, fraudand votul din strainatate. Deci daca atunci el a ajuns la Cotroceni si noi i-am respectat votul, ma gandesc ca daca pierde cu 70 la 30 nu se va intoarce la Cotroceni. Nu exista niciun fel de scuza, iar Traian Basescu va pleca definitiv din functie", a afirmat Ponta.

Intrebat ce se va intampla daca Traian Basescu va castiga alegerile, Victor Ponta a spus ca va respecta decizia romanilor, lucru pe care il va cere si presedintelui suspendat.

"In urma referendumului, voi respecta decizia poporului roman. In acelasi timp, ii voi cere lui Traian Basescu sa o respecte. Traian Basescu s-a dus la Cotroceni, cel putin a doua oara, sigur, si prima data, in 2004, dar cu atat mai mult a doua oara, castigand 5,2 milioane de voturi, 50,01 la suta. Daca 5,2 milioane de romani vin acum la referendum si voteaza pentru demiterea lui, Basescu nu mai are ce cauta la Cotroceni pentru ca nu mai are pe cine reprezenta. Parlamentul nu te mai vrea, Guvernul nu te mai vrea, administratia locala nu te mai vrea, alesii nu te mai vor, romanii nu il mai vor. Sigur, daca va castiga referendumul, daca mai multi romani vor vota impotriva Guvernului, are tot dreptul sa ceara socoteala si Parlamentului, si Guvernului, si noua. Dar daca pierde la referendum, daca vin 5,3 milioane si spun «gata cu Basescu», trebuie sa plece si atunci candidatul nostru pentru functia de presedinte este Crin Antonescu. Sper sa continuam si sa punem in practica tot ce ne-am propus", a adaugat Victor Ponta.

×