x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Iohannis face tot ce a făcut fostul președintele Traian Băsescu

Ponta: Iohannis face tot ce a făcut fostul președintele Traian Băsescu

29 Sep 2016   •   20:54
Ponta:  Iohannis face tot ce a făcut fostul președintele Traian Băsescu

Președintele Klaus Iohannis face tot ce a făcut fostul președintele Traian Băsescu, consideră fostul premier Victor Ponta.

„Cred că astăzi președintele Iohannis a anunțat o triplă păcăleală. A spus că va fi un altfel de președinte decât Traian Băsescu. E  o primă păcăleală. E exact ca Traian Băsescu, spune pe cine vrea prim-ministru(...). A doua păcăleală care încă nu s-a întâmplat: domnul Cioloș a spus anul trecut că el nu va face politică, nu va ține cu un partid sau altul. Dacă intră în PNL și va fi candidatul PNL pentru funcția de prim-ministur înseamnă că și domnul Cioloș ne-a păcălit. Păcăleală cea mai mare din ce a spus domnul Iohannis e că va continua proiectele”, a spus Victor Ponta, joi, la Antena 3.

„Domnul Iohannis, deocamdată, face tot ce a făcut Traian Băsescu. Își elimină adversarii cu armele sistemului și consideră că regulile se aplică la alții, nu la domnia sa”, a mai declarat Victor Ponta.

×