Liderul social-democrat, Victor Ponta l-a creditat pe Jeffrey Franks drept premierul Romaniei, atata timp cat adevaratul premier, Emil Boc, nu are timp sa se vada cu Opozitia. Declaratia a fost facuta la intalnirea liderilor USL cu membrii delegatiei FMI.
"Va place sau nu, noi credem ca avem aceasta intalnire cu premierul Romaniei, de vreme ce adevaratul premier nu are timp sa se vada cu noi", a spus presedintele PSD in debutul intalnirii cu seful misiunii FMI in Romania, Jeffrey Franks.
"Problema de fond este ca dupa trei ani Romania se afla intr-o situatie mai rea decat 2009, economica si sociala. Guvernul a ratat din nou toate tintele asumate la inceputul anului, iar promisiunile puterii pe legea pensiilor si restituirea salariilor nu au fost tinute. Este evident esecul acestor trei ani. Romania este mai prost pregatita pentru noua recesiune. Daca in 2009 cineva vorbea de centuri de siguranta, pentru 2012 vorbim de aceleasi centuri", a mai spus Ponta.
Presedintele PSD a subliniat ca Opozitia are o serie de propuneri pentru buget pe care le-a trimis Guvernului, dar nu a primit nici un raspuns. "Opozitia este deshisa dialogului si pentru a vota bugetul, de asemenea, daca avem o reala perspectiva a bugetului si daca avem un dialog asupra masurilor bune", a precizat Victor Ponta.
La randul sau, seful misiunii FMI in Romania a spus ca delegatia FMI "valorizeaza dialogul cu opozitia, sindicatele si asocitiile de afaceri" si ca "niciun grup politic nu are monopolul ideilor bune".