Preşedintele Partidului Social Democrat, Victor Ponta, a fost mandatat, astăzi, de Biroul Permanent Naţional al formaţiunii, să elaboreze, împreună cu reprezentanţii PNL şi PC, protocolul de colaborare.
Ponta a precizat că documentul va trebui să existe în formă scrisă până vineri pentru a fi supus votului în Comitetul Executiv al PSD, iar sâmbătă dimineaţă în Consiliul Naţional al social-democraţilor, potrivit Agerpres.
Citește pe Antena3.ro