x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: Nu exclud varianta ca Oprescu să candideze la prezidenţiale din partea PSD

Ponta: Nu exclud varianta ca Oprescu să candideze la prezidenţiale din partea PSD

30 Iun 2014   •   13:00
Ponta: Nu exclud varianta ca Oprescu să candideze la prezidenţiale din partea PSD

Premierul Victor Ponta a declarat, astăzi, că i-ar plăcea ca Sorin Oprescu să candideze la prezidenţiale din partea PSD, dar aceasta este o decizie care se ia la nivelul partidului.

"În primul rând, m-am uitat cu mare plăcere aseară (n.r.-duminică seară) după ce m-am întors din Afganistan la interviul domnului Oprescu. E acelaşi om pe care eu l-am cunoscut şi pe care eu îl apreciez foarte mult şi e de fapt unul din marii lideri ai PSD, chiar dacă nu mai e în PSD, pentru că e singurul social-democrat care a câştigat Primăria Capitalei, să nu uităm acest lucru. Nu ştiu, o să discutăm, eu nu exclud această variantă, dimpotrivă, mi-ar plăcea, dar e o decizie comună pe care trebuie să o luăm", a spus Ponta, la Orăştie, întrebat ce părere are despre declaraţia lui Sorin Oprescu potrivit căreia dacă va fi susţinut de PSD ar candida la preşedinţia ţării.

Invitat într-o emisiune la Antena3, social-democratul Mădălin Voicu a declarat că are convingerea "în proporţie de 99 la sută" că preşedintele PSD, Victor Ponta, va candida la alegerile prezidenţiale.

"Eu nu sunt dintre cei cărora le-ar plăcea să se bage în seamă. Chiar dacă sunt artist, am suficient de multă disciplină de partid să pot să ştiu exact până unde pot merge. (...) Însă sunt încredinţat şi am convingerea în proporţie de 99 la sută că Victor Ponta va fi candidatul PSD la prezidenţiale", a declarat deputatul Mădălin Voicu, la Antena 3.

×