x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta: PNL şi PSD vor avea candidat comun la Primăria Capitalei

Ponta: PNL şi PSD vor avea candidat comun la Primăria Capitalei

31 Ian 2011   •   14:27
Ponta: PNL şi PSD vor avea candidat comun la Primăria Capitalei
Sursa foto: Christian Silva/Jurnalul National

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că PSD şi ACD vor avea candidat comun la Primăria Generală a Capitalei la alegerile din 2012.

Ponta a precizat că a stabilit cu liderul PNL şi are şi girul conducerii partidului pentru ca la alegerile locale din 2012 PSD şi ACD să desemneze candidat comun pentru Primăria Generală a Capitalei.

Preşedintele PSD a declarat că vor fi desemnaţi candidaţi comuni de către PSD şi ACD şi la preşedinţiile Consiliilor Judeţene şi la primăriile marilor oraşe, relatează Mediafax.

Ponta a precizat că, în ceea ce priveşte primăriile de sector, nu s-a luat o decizie, eventualele candidaturi comune putând exista numai dacă liderii PSD şi PNL Bucureşti, respectiv ai organizaţiilor de sector, vor ajunge la un acord asupra candidaţilor, în caz contrar putând exista şi candidaturi separate.

×