x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta povesteşte "momentele jenante" din discuţia cu Barroso

Ponta povesteşte "momentele jenante" din discuţia cu Barroso

30 Iul 2012   •   19:20
Ponta povesteşte "momentele jenante" din discuţia cu Barroso

Premierul Victor Ponta a povestit despre "momentele jenante" din discutia pe care a avut-o cu presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cand Comisia a inaintat guvernului o lista cu 11 recomandari.

"A existat o asemenea campanie de dezinformare incat toata lumea a fost informata ca democratia din Romania depinde de acest 50%. Atunci am avut de ales. Ori ne asumam faptul ca e mai important pentru Romania sa nu rupem niste punti, pana sa apucam sa convingem lumea ca asa e si in alta parte, ori sa riscam sa inrautatim imaginea Romaniei in strainatate. Am ales calea stabilitatii", a declarat Ponta, la Realitatea TV, povestind apoi ca pana si presedintele CE era dezinformat.

"Poate ca nu e corect politic, ceea ce voi povesti acum. Au fost puncte acolo care au nascut momente jenante. Presedintele CE ne-a spus sa nu mai refuzam sa publicam deciziile Curtii in Monitorul Oficial. Am scos comunicatul in care se arata publicarea si a zis: "A, da, scuze". Apoi a zis - sa nu mentinem in Guvern ministrii declarati incompatibili. L-am informat ca domnul Diaconu nu mai e ministru de trei saptamani. A zis: "Aha, bine"... Toate aceste dezinformari au venit de la Bucuresti. Chiar si Angela Merkel a fost mintita ca nu exista procedura suspendarii presedintelui in Constitutie. Traian Basescu si-a pregatit toata aceasta campanie de dezinformare inca din primavara, pentru ca stia ca momentul suspendarii va veni", a spus Ponta.

Premierul a discutat si despre varianta ca referendumul sa fie validat, in conditiile in care Curtea Constitutionala isi amana decizia pana cand Institutul National de Statistica (INS) furnizeaza datele recensamantului efectuat anul trecut, care sa arate numarul real de alegatori din Romania, precizand, insa, ca aceasta optiune depinde exclusiv de Curte.

"Legea spune foarte clar. Curtea Constitutionala are dreptul de a cere toate institutiilor statului toate informatiile necesare pentru validarea referendumului. Nu stiu ce va cere, ceea ce este clar e ca vom aplica tot ceea ce va decide", a spus Ponta, care a spus si de ce datele adunate la recensamant nu au fost prelucrate inca.

"INS n-a prelucrat datele pentru ca anul trecut guvernul Boc nu a pus la dispozitie banii necesari pentru un soft necesar prelucrarii datelor. Fondurile au venit abia acum din partea guvernului pe care il conduc, insa va mai dura cateva saptamani. Nu avem ce sa facem, exista realitati procedurale si Traian Basescu se ascunde dupa ele si exista realitati politice, pe care un om responsabil nu ar trebui sa le ignore", a spus Ponta, care i-a solicitat din nou demisia lui Traian Basescu.

"Cred ca domnul Traian Basescu trebuie sa se retraga. Are o capacitate incredibila de a dezbina oamenii. Am avut relatii foarte civilizate cu oamenii care il sustin pe Basescu, inainte ca ei sa faca aceasta alegere. Am fost in relatii bune cu Vasile Blaga, am fost la nunta fiicei sale. Acum ma injura. Am fost apropiat de domnul Ungureanu, care acum ma injura mai rau decat Vadim Tudor", a spus Ponta.

×
Subiecte în articol: ponta barroso