Preşedintele PSD, Victor Ponta, a explicat, azi, jurnaliştilor prezenţi la sediul central al partidului, că sala unde se desfăşoară săptămânal şedinţele BPN este ecranată pentru că "totul apare, totul se publică", el promiţând că va lua, pe viitor, măsuri pentru a nu bruia telefoanele presei.
Mai mulţi ziarişti veniţi azi pentru a asista la conferinţa de presă organizată la sediul central al PSD, după şedinţa BPN, i-au spus preşedintelui social-democrat, Victor Ponta, că sunt nemulţumiţi că nu au avut semnal la telefoanele mobile."În timpul şedinţelor (de BPN, n.r.) nu avem semnal şi nu e în regulă", i-au spus ziariştii lui Ponta, înaintea conferinţei de presă.
"Am înţeles, trebuie să staţi un pic mai departe de sală", a răspuns liderul PSD.
Întrebat unde ar trebui să se stea, în condiţiile în care în încinta sediului semnalul telefoanelor mobile este bruiat, Ponta a spus: "Am înţeles. Promit că o să luăm măsuri să ecranăm doar sala".
Întrebat de jurnalişti de ce simt nevoia social-democraţii să ecraneze sala de şedinţe şi să bruieze semnalul telefoanelor mobile în timpul şedinţelor, Ponta a răspuns: "Nu vedeţi în ce lume trăim? Totul apare, totul se publică".
Azi, în timpul şedinţei BPN al PSD, mai mulţi jurnalişti au avut probleme cu semnalul telefoanelor mobile, aceştia plângându-se că nu pot contacta sau nu pot fi contactaţi.
Semnalul telefoanelor mobile a fost bruiat şi în timpul altor şedinţe ale BPN, bruiajul fiind folosit şi de către fostul preşedinte al PSD, Mircea Geoană, dar doar în situaţii deosebite, când discuţiile erau foarte importante şi priveau strategia partidului sau desemnarea unor persoane pentru diverse poziţii.
După câştigarea funcţiei de preşedinte al PSD de către Victor Ponta, bruiajul a fost folosit la toate şedinţele BPN.