Premierul Victor Ponta a declarat, marti seara, ca regreta modul in care a comentat declaratiile cancelarului german, Angela Merkel, privind situatia politica din Romania, in care a aratat ca nu aceasta voteaza la referendum si ca Romania nu este colonie, dar a afirmat ca oficialul strain ar fi trebuit sa consulte toate partile.
"Regret acum acel raspuns, dar, intr-o logica normala, daca discuti cu o parte, discuti si cu partea cealalta inainte de a te pronunta. Doamna Merkel a facut un lucru pe care l-a facut si in Franta, in campania electorala, a spus foarte clar ca este de partea unui candidat, dupa care, imediat dupa alegeri, intr-un mod extrem de occidental si pragmatic, are relatii excelente cu noul presedinte, Francois Hollande. Declaratia purtatorului de cuvant al doamnei Merkel, din punctul meu de vedere, a suferit din cauza ca nu este intrebata si partea cealalta inainte sa exprimi o pozitie politica", a spus Ponta, la RTV.
El a precizat ca nu vede o problema pe termen lung in acest sens, aratandu-se convins ca, dupa ce Curtea Constitutionala s-a pronuntat si dupa ce si cetatenii romani se vor pronunta la referendum, Guvernul german si celelalte guverne din Uniunea Europeana vor privi democratic situatia politica din Romania.
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, comentand discutia telefonica dintre cancelarul Germaniei, Angela Mekel, si presedintele suspendat, Traian Basescu, ca nu Merkel voteaza la referendumul de pe 29 iulie, ci poporul roman si ca ceea ce vor vota romanii nu poate fi schimbat de nimeni.
Ponta a mai afirmat ca este convins ca pe 30 iulie, imediat dupa referendumul de demitere a sefului statului, niciun crestin democrat german n-o sa-si permita sa mai jigneasca poporul roman si sa spuna ca Romania este o dictatura, el intreband, retoric: "Ce, suntem colonie?".