x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta spune NU autonomiei pe criterii etnice

Ponta spune NU autonomiei pe criterii etnice

20 Mar 2010   •   00:00

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, azi, la adunarea de la Topliţa, că PSD nu va accepta niciodată o modificare a Contituţiei care să prevadă că în România o altă limba decât cea română va fi limbă oficială şi nici faptul ca în România să existe autonomie pe criterii etnice.

"Mă aflu aici pentru a exprima în numele partidului nostru o poziţie foarte clară şi foarte fermă pe care reprezentanţii de astăzi ai puterii au întârziat să o aibă şi pentru a da nişte răspunsuri de la cei care conduc ţara şi de a vă manifesta o solidaritate de care aveţi foarte mare nevoie", a afirmat Ponta, la adunarea organizată de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş.

Liderul PSD a spus că în 1917 străbunicul său a dezertat din Armata Austro-Ungară şi a trecut în România pentru a primi cetăţenie română, astfel că el are "o datorie morală şi personală" să spună că "Ardealul este România".

"Vreau să ştiţi că nu sunteţi singuri în această parte a României şi că de câte ori veţi avea dreptate veţi avea pe cineva, indiferent din ce partid şi indiferent din ce zonă a ţării, care se va bate pentru dreptatea dumneavoastră. Am şi o datorie morală şi personală. În 1917, străbunicul meu a dezertat din Armata Austro-Ungară, a trecut în România pentru a primi cetăţenia română şi simt o datorie faţă de el şi faţă de toţi ceilalţi să spun, şi acum la o sută de ani după, că Ardealul este România, că niciun român nu trebuie să plece din locul în care s-a născut pentru a se simţi în ţara lui şi că într-adevăr eu cred că Ţinutul Secuiesc nu este România, pentru că nu există Ţinutul Sescuiesc", a firmat Ponta.

La un moment dat, discursul lui Ponta a fost întrerupt, câţiva participanţi la adunare strigând: " Unde este Marko, unde e Băsescu? Trebuiau să fie aici".

Ponta a continuat spunând că în România niciun cetăţean nu trebuie să aibă mai puţine drepturi decât celălalt, dar niciunul mai multe decât ceilalţi: "Cred că în România niciun cetăţean nu trebuie să aibă mai puţine drepturi decât altul, dar cred că niciun cetăţean nu trebuie să aibă mai multe drepturi decât ceilalţi. Şi cred că dreptul la educaţie, în primul rând, la sănătate, dreptul la muncă, care ne este luat în aceste zile, dreptul la pensie, trebuie să fie aplicat pentru români, maghiar, pentru orice om care trăieşte cinstit şi munceşte în această ţară".

Liderul PSD a mai spus că va fi foarte greu ca reprezentanţii românilor din cele trei judeţe să aibă o poziţie din partea reprezentanţilor statului român atât timp cât existenţa lor la putere depinde de voturile maghiarilor.

"Sperăm ca în România toate partidele, toate comunităţile, toate minorităţile să fie reprezentate în Parlamentul României, în structurile de putere fără a face niciodată compromisurile care se fac în aceste zile. Niciodată PSD nu va accepta modificare Contituţiei României, care ar prevedea că în România o altă limbă decât cea română va fi limbă oficială. Niciodată nu vom accepta ca în România să existe autonomie pe criterii etnice. Singura autonomie este autonomia pe criteriul reprezentării dumneavoastră, pe criteriul social, economic, şi decizia trebuie să fie cât mai aproape de dumneavoastră, dar nu pe un criteriu etnic. Nici nu are rost să mai discut ce propunea un consilier prezidenţial, respectiv de a renunţa în Constituţia României la formula «stat naţional unitar». Cred că acest lucru nici nu trebuie discutat. Cred că avem multe alte lucruri de făcut în ţara noastră pentru a ne construi o ţară în care nimeni nu este expulzat nici măcar din Covasna, Harghita şi Mureş", a declarat Ponta.

Aproximativ 900 de persoane participă, sâmbătă, la Topliţa, la adunarea organizată de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, la aceasta fiind prezenţi şi liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, preşedintele PSD, Victor Ponta, şi secretarul general al PSD, Liviu Dragnea.

×
Subiecte în articol: politic