x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Prahova cere unirea cu Republica Moldova

Prahova cere unirea cu Republica Moldova

08 Mar 2018   •   13:55

O declaraţie de reunire a României cu Republica Moldova a fost semnată, miercuri, de conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Prahova şi de consilierii judeţeni. Vicepreşedintele CJ Prahova Ludmila Sfârloagă a anunţat că „Declaraţia de ReUnire” a fost semnat de colegii săi din toate partidele. Declaraţia a fost adoptată la Ploieşti „având în vedere legătura istorică adâncă dintre românii din România şi cei din Basarabia  care, din punct de vedere istoric, lingvistic, cultural şi religios sunt unul şi acelaşi neam”. CJ Prahova îşi exprimă solidaritatea deplină faţă de consiliile raionale, locale şi judeţene din Republica Moldova şi România care şi-au afirmat aspiraţiile de reîntregire naţională, condamnă pactul Ribbentrop-Molotov şi solicită Parlamentelor României şi Republicii Moldova să emită o declaraţie comună privind reîntregirea ţării şi a neamului românesc, dar şi să elaboreze şi să aprobe în regim de urgenţă un pachet de legi privind reunirea Basarabiei cu România. 

 

×
Subiecte în articol: prahova cere unirea republica moldova