x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Preda: Cei care vor să candideze la şefia PDL n-au curaj să o facă pe cont propriu

Preda: Cei care vor să candideze la şefia PDL n-au curaj să o facă pe cont propriu

05 Dec 2010   •   19:52

"Care ajunge mai aproape de Traian Băsescu şi pe care-l miruieşte Traian Băsescu să fie, să candideze, sau nu. Cam asta-i o realitate pe care o ştie iarăşi toata lumea şi încă nu s-au gândit sau n-au curajul să-şi ia propriul destin şi o persoana sa zică eu candidez, nu mă interesează nici ce zice Traian Băsescu, nici ce zice cutare, nici ce zice Boc. Îmi iau eu destinul şi încerc o competiţie", a spus Preda, într-o emisiune a Europa FM.

Preda a spus că un asemenea candidat nu va apărea, având în vedere regrupările "strategice", pe echipe.

"Nu va fi aşa, pentru că regruparea aceasta strategică pe echipe se face foarte rapid în partide. Şi vreau să vă spun că, acum cinci ani, când s-a ales ultima oară la noi Biroul, deciziile se luasera la Hanul lui Manuc, cu o seară înainte. Şi cu echipa, cine-i secretar, cine-i vicepreşedinte. Eu am dat atunci o declaraţie şi a ieşit un scandal monstru, că am devoalat chestia asta. Acum nu ştiu ce va fi", a mai spus vicepreşedintele PDL.

Mediafax

×