Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu le cere premierului Victor Ponta şi ministrului Finanţelor, Eugen Teodorovici, să elaboreze rapid un program de ajustare a cheltuielilor în administraţie, cât şi de reformă a companiilor cu capital de stat.
"Îi cer public dl Ponta şi dl Teodorovici să înceapă rapid să elaboreze un program de ajustare a cheltuielilor publice în administraţie. Dânşii au spus că pot face aplicabil Codul fiscal ajustând cheltuielile. Vrem să vedem şi noi acest program. Este obligaţia Guvernului. De asemenea, îi cer dl Ponta să prezinte rapid un plan de reformă, de privatizare, de restructurare, de listare la bursă a companiilor cu capital de stat. A făcut praf companiile de stat, le-a lăsat căpuşate, înglobate în datorii, cu probleme sociale nerezolvate. Acolo este o gaură neagră a economiei naţionale. Altfel, punem câinii pe ei, că acum avem câini", a spus Predoiu, într-o conferinţă de presă, după reuniunile BPN şi grupurilor parlamentare ale PNL de la Gura Humorului.
Cătălin Predoiu a primit cadou din partea liberalilor un ciobănesc carpatin, la o petrecere organizată la Gura Humorului cu ocazia zilei sale de naştere.
Sursa: Agerpres