x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Premierul Florin Cîțu, după ce a primit a treia doză de vaccin: A fost un protest cinic

Premierul Florin Cîțu, după ce a primit a treia doză de vaccin: A fost un protest cinic

03 Oct 2021   •   12:00
Premierul Florin Cîțu, după ce a primit a treia doză de vaccin: A fost un protest cinic

UPDATE Premierul Florin Cîțu a declarat că protestul de sâmbătă a fost unul „cinic”: „Ceilalți români cheltuie mai mulți bani pentru că unii sunt iresponsabili și ajung în spital”.

„Obiectivul respectiv (de 10 milioane de persoane vaccinate pâă în septembrie - n.r.) era legat de numărul de doze pe care puteam să îl avem pentru a vaccina persoanele. Implicit spuneam că vom avea în România dozele respectivele. Ne uităm acum și m-am uitat și la protestul de ieri (sâmbătă - n.r.), protest cinic, în ziua în care aveam cel mai mare număr de persoane vaccinate și vedem că avem multe explicații. Unul dintre ele este că avem un partid în România și avem o mișcare susținută și de partide care ar fi fost oarecum pro-europene care au un mesaj antivaccinare”, spune Florin Cîțu, întrebat de ce obiectivul pe care l-a anunțat în primăvară nu a fost atins”, a declarat Florin Cîțu.

El spune că mesajul anti-vacciniștilor este preluat de anumite televiziuni „și dus mai departe”.

„E un mesaj cu care trebuie să ne luptăm. Campania noastră a fost preluată la televiziuni, dar nu cred că a fost prezentată la fel de mult”, spune Cîțu.

Premierul mai spune că este folosită și în țări europene metoda potrivit căreia restricțiile vizează mai mult persoanele nevaccinate.

„Iresponsabilitatea unor oameni pică pe umerii celorlalți români. Ceilalți români cheltuie mai mulți bani pentru că unii sunt iresponsabili și ajung în spital. Vom aloca resursele necesare pentru ca toți cei care, din păcate, vor avea nevoie îngrijiri medicale să beneficieze de condiții cât mai bune. Sunt din ce în ce mai mui oameni care sunt vaccinați, care respectă regulile se uită la ceilalți și spun de ce să plătească ei”, adaugă Cîțu.

El le cere liderilor politici să se dezică de campaniile anti-vaccinare.

Florin Cîțu a primit a treia doză de vaccin (booster) împotriva Covid-19, duminică, la Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”.

Stire initiala Prim-ministrul Florin Cîțu se vaccinează cu a treia doză de vaccin (booster) împotriva Covid-19, duminică, la ora 11.00, la Centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, anunță Executivul.

×
Subiecte în articol: florin citu