„Am hotărât să returnez mâine distincția pe care am primit-o din partea Statului Român - Ordinul Național pentru Merit. Având în vedere atitudinea și poziționarea publică a Președintelui României, domnul Nicușor-Daniel Dan, dar și consecințele acestora, îmi este imposibil să păstrez acest Ordin. Mesajul care transpare din sesizarea domniei sale, adresată astăzi Curții Constituționale a României, împotriva legii de combatere și sancționare a extremismului este unul de relativizare a pericolului prezentat tocmai de extremism. Efectul acțiunii Președintelui României în societate, direct sau indirect, va fi de încurajare a promovării în continuare a ideologiei legionare, a conducătorilor organizațiilor extremiste, inevitabil, a antisemitismului și a tuturor formelor de extremism”, a scris, joi seara, pe Facebook, Silviu Vexler.
Acesta arată că, tot joi, Curtea Constituțională a României a respins, integral, în unanimitate, sesizarea de neconstituționalitate a Proiectului de Lege privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură.
„Sesizarea de neconstituționalitate formulată de Președintele României este aproape identică cu cea formulată de Grupurile parlamentare ale Partidului S.O.S. România, Alianței pentru Unirea Românilor și Partidului Oamenilor Tineri și deputați neafiliați, dar mult mai nocivă pentru întreaga societate. Decizia CCR de respingere a precedentei sesizări este mai mult decât clară: <În esență, Curtea a constatat că adoptarea legii nu reprezintă o ingerință asupra libertății de exprimare, informare și învățătură întrucât în urma aplicării testului de proporționalitate, legea criticată își găsește justificarea raportat la exigențele indicate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, sub aspectul scopului legitim și al măsurii adecvate și necesare într-o societate democratică, păstrând justul echilibru între interesele colective și cele individuale. (…) Totodată, dispozițiile legale criticate întrunesc cerințele de claritate, precizie și previzibilitate și nu contravin dreptului la viață intimă familială și privată, exigențelor libertății de exprimare>”, a mai scris președintele Federației Comunităților Evreiești din România.
„Regret că printr-un astfel de gest al Șefului Statului sunt distruse, într-o bună măsură, toate eforturile făcute de Statul Român timp de peste 30 de ani. Eforturi la care am contribuit și eu”, adaugă acesta.
El consideră că, în acest moment, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură a devenit irelevantă și ar trebui abrogată, împreună cu desființarea Comitetului interministerial de monitorizare a implementării acestei Strategii: „Altfel, vom continua într-un joc continuu al formelor fără fond. Sunt onorat că am putut iniția acest proiect legislativ esențial pentru o societate democratică și un stat de drept. Mulțumesc Grupurilor Parlamentare ale Partidului Social Democrat, Partidului Național Liberal, Uniunii Salvați România, Uniunii Democrate ale Maghiarilor din România și Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale pentru susținerea acordată și pentru că au înțeles atât importanța cât și necesitatea proiectului”.
Președintele Nicușor Dan a sesizat joi Curtea Constituțională asupra legii care interzice organizațiile legionare și pedepsește cu închisoarea distribuirea de materiale fasciste, considerând că textul este prea vag și poate fi interpretat abuziv.
(sursa: Mediafax)


