Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, o scrisoare preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, şi preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu privire la situaţia din Republica Moldova, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
"România, ca stat membru al Uniunii Europene, având o relaţie specială cu Republica Moldova, bazată pe Parteneriatul Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, şi împărtăşind o limbă, o istorie şi o cultură comune, este preocupată de evoluţiile aflate în desfăşurare la Chişinău. În opinia noastră, Republica Moldova, partener asociat al Uniunii Europene prin Acordul de Asociere şi Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător şi, în acelaşi timp, membru al Parteneriatului Estic, se confruntă în prezent cu o gravă criză constituţională şi politică, ce prezintă riscuri pentru stabilitatea sa", se arată în scrisoare.
Potrivit documentului, o astfel de criză produsă în imediata vecinătate a României şi a UE "prezintă mize semnificative pentru stabilitatea şi securitatea regionale pe care Uniunea Europeană şi statele sale membre nu le pot ignora".
"Cred cu tărie că Uniunea Europeană, în ansamblul său, în conformitate cu angajamentele asumate faţă de Republica Moldova prin intermediul Politicii Europene de Vecinătate, precum şi prin Strategia Globală a Uniunii Europene, trebuie să se ridice la nivelul aşteptărilor cetăţenilor Republicii Moldova, care în majoritate şi-au exprimat sprijinul pentru agenda europeană a ţării lor, după cum s-a confirmat şi la alegerile parlamentare din februarie 2019", le-a scris Iohannis liderilor europeni.
El face un apel pentru identificarea în regim de urgenţă, împreună cu statele membre UE, a unor acţiuni concrete pentru a pune capăt situaţiei actuale din Republica Moldova printr-o soluţie negociată, bazată pe valorile şi principiile Uniunii Europene.
"România este pregătită să sprijine aceste eforturi, în deplină concordanţă cu obiectivul nostru strategic, care este şi obiectivul Uniunii Europene, acela de a susţine parcursul european al Republicii Moldova", a subliniat Klaus Iohannis.
AGERPRES