x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Preşedintele Iohannis discută cu delegaţia PNL

Preşedintele Iohannis discută cu delegaţia PNL

24 Oct 2018   •   16:26
Preşedintele Iohannis discută cu delegaţia PNL

Consultările preşedintelui Klaus Iohannis cu delegaţia Partidului Naţional Liberal pe tema legislaţiei din domeniul justiţiei au început, miercuri, la Palatul Cotroceni. 

Alături de şeful statului se află consilierii prezidenţiali Mihaela Ciochină, Laurenţiu Mihai Ştefan şi Andrei Muraru şi consilierul de stat Daniela Bârsan. 

PNL este reprezentat la consultări de o delegaţie condusă de preşedintele liberalilor, Ludovic Orban. 

Luni, Orban a anunţat că PNL se va prezenta la consultările cu partidele parlamentare convocate de preşedintele Iohannis şi va înmâna şefului statului o declaraţie-angajament privitor la transpunerea recomandărilor Comisiei de la Veneţia în legislaţia din România. 

"Am luat o decizie, adoptată în unanimitate, o declaraţie-angajament din partea Partidului Naţional Liberal privitor la transpunerea recomandărilor Comisiei de la Veneţia în legislaţia din România, în legile justiţiei 303, 304, 317 şi, de asemenea, privitor la Codul de procedură penală şi Codul penal. Mai mult decât atât, în privinţa legilor justiţiei, unde există o urgenţă, datorită apariţiei acelor ordonanţe de urgenţă care aruncă în aer sistemul de justiţie, am solicitat grupurilor parlamentare ca în cursul acestei săptămâni să înainteze un proiect de lege care să asigure transpunerea în cele trei legi a recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi, de asemenea, să înlăture efectele celor două ordonanţe, în special ale Ordonanţei 92, care, repet, aruncă în aer sistemul de justiţie din România", a declarat Orban la Parlament. AGERPRES

×
Subiecte în articol: ludovic orban