Președintele Senatului, Anca Dragu, a declarat, joi, după ce în BPR s-a votat pentru amânarea dezbaterii moțiunii de cenzură până după decizia CCR, că astfel de „tertipuri” pentru a nu se da curs moțiunii de cenzură vor continua.
„Tertipurile vor continua și au continuat și astăzi în a doua parte a ședinței de astăzi, astfel încât la propunerea UDMR s-a votat amânarea dezbaterii votului moțiunii de cenzură până după decizia CCR”, a spus președintele Senatului, Anca Dragu.
Aceasta a precizată că așteptarea pentru decizia CCR „nu are niciun fel de rost” și nu este întemeiată pe niciun articol din Constituție.
„Plenul este suveran, dar trebuie să avem majoritate pentru un astfel de vot. Trebuie să vedem evoluția în ședința plenului”, a mai spus Dragu.
Întrebată dacă se va încerca, în plenul reunit al Parlamentului, întoarcerea deciziei din BPR, Anca Dragu a spus că va analiza împreună cu colegii săi și vor fi făcute toate demersurile pentru a respecta Constituția.
(sursa: Mediafax)