PRM va analiza săptămăna viitoare posibilitatea iniţierii acţiunii de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, pe care il acuză de inaltă trădare.
PRM va analiza săptămăna viitoare posibilitatea iniţierii acţiunii de demitere a preşedintelui Traian Băsescu (foto), pe care il acuză de inaltă trădare. Anunţul a fost făcut ieri la Cluj de Gheorghe Funar. Potrivit acestuia, şeful statului trebuie să fie destituit din funcţie, pentru că "a asistat pasiv la acţiunile UDMR şi Ungariei, care vizează dezmembrarea teritorială a Romăniei". Funar l-a mai acuzat pe Băsescu că s-a intălnit cu episcopul Laszlo Tökeş "de două ori, in secret", cei doi inţelegăndu-se "să pună la cale o nouă impărţire teritorială a Romăniei, care să faciliteze obţinerea autonomiei pe criterii etnice a maghiarilor".
CONSULTĂRI. De la Bucureşti, liderul PRM, C.V. Tudor, a confirmat cele anunţate de Funar. "Vom face acest act, dar ne vom consulta şi cu ceilalţi⦠Funar l-a acuzat de inaltă trădare. Păi ce, nu poate fi incadrat la inaltă trădare de ţară ce face el? El incalcă fiecare articol din Constituţie referitor la drepturile şi indatoririle preşedintelui", a spus Vadim. Potrivit Constituţiei, senatorii şi deputaţii, reuniţi in şedinţă comună, pot hotări, cu votul a cel puţin două treimi, punerea sub acuzare a preşedintelui pentru inaltă trădare. Propunerea poate fi iniţiată de majoritatea senatorilor şi deputaţilor.